Inspectoratul Județean de Poliție Timiș a finalizat cercetările în cazul unui cetățean francez care în urmă cu cinci ani a operat mai mulți pacienți, în baza unei diplome false, dosarul fiind trimis Parchetului Judecătoriei Timișoara, cu propunere de trimitere în judecată a acestuia.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, Sergiu Rus, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii au finalizat cercetările în cazul cetățeanului francez Francois Pinori, cu domiciliul în Anglia, care este acuzat că în baza unor documente false a obținut de la Direcția de Sănătate Publică Timiș o autorizație de liberă practică pentru a profesa ca medic. Ulterior, el a operat mai mulți pacienți, la Timișoara.
Rus a spus că dosarul a fost trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara cu propunere de trimitere în judecată a bărbatului, sub acuzațiile de înșelăciune și uz de fals.
Ancheta în cazul cetățeanului francez, care s-a sustras cecetărilor penale până acum, a început încă din 2006.
La vremea respectivă, bărbatul era acuzat că a obținut, în anul 2004, de la Direcția de Sănătate Publică Timiș, pe baza unor documente cu date nereale, o autorizație de liberă practică pentru a profesa ca medic, în specialitatea ortopedie. El a făcut, în baza acestei autorizații, un număr de 159 de intervenții chirurgicale, în cadrul unei policlinici din Timișoara, solicitând și primind pentru fiecare intervenție sume cuprinse între 650 și 1.000 de euro.
Poliția Județeană Timiș s-a autosesizat în acest caz după ce mai mulți pacienți ai presupusului medic au reclamat că acesta îi chema des la consultații, solicitându-le sume mari de bani. Împotriva cetățeanul francez s-au înregistrat 13 reclamații, cea mai mare daună cerută de pacienți fiind de 50.000 de euro.
Poliția Timiș a obținut date de la Interpol care au ajutat investigațiile judiciare, descoperind, printre altele, faptul că diploma de medic în baza căreia bărbatul a obținut o autorizație de liberă practică era falsă.
Potrivit sursei citate, imediat după ce au început cercetările împotriva sa Francois Pinori a părăsit România și a plecat în Londra, unde are acum domiciliul, însă nu răspunde la citații.