Incident

Un copil a suferit arsuri grave după ce s-a electrocutat

Un băiețel în vârstă de 7 ani, din Șcheia, a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu arsuri profunde după ce s-a electrocutat luni după amiază. Copilul, G.G., a fost adus la Unitatea de Primire a Urgențelor în stare de șoc și cu marcă de electrocuție la mâna stângă și arsuri, fiind ulterior internat în Secția de Chirurgie Infantilă.
Medicii care se ocupă de caz ne-au declarat că arsurile nu sunt extinse pe o suprafață mare a corpului, dar că sunt profunde și că necesită timp și tratament îndelungat pentru vindecare.
Prognosticul în acest caz este favorabil.
O tânără de 18 ani, dintr-o localitate limitrofă Sucevei, a ajuns la Spitalul Județean, Secția de Chirurgie, după ce a fost bătută de un vecin, din cauza unor vite.
Vecinul a sărit la bătaie pe motiv că animalele ar fi intrat pe terenul său, lucru infirmat de tânără.
Aceasta necesită în prezent mai multe zile de îngrijiri medicale, din cauza unui traumatism toraco – abdominal.

Recomandări

O altercație între tineri din localități vecine s-a lăsat cu înjunghierea unuia dintre ei. Autorul are 18 ani

Un tânăr de 23 de ani a murit la Grămești după ce s-a electrocutat în timp ce încerca să schimbe un cablu pe un stâlp

O adolescentă de 15 ani a murit, iar sora ei de 13 ani s-a salvat în ultima clipă din casa care a ars ca o torță