Reclamație la poliție

Un client i-a distrus unui taximetrist geamurile mașinii

Un șofer de taxi a reclamat la poliție că un client pe care îl avea în mașină i-a distrus în timpul cursei geamurile laterale ale mașinii.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, marți, în jurul orei 13.30, polițiștii din Pojorâta au fost sesizați că pe DN 17, în apropierea satului Valea Putnei, un cetățean a provocat distrugeri la un autoturism.
Polițiștii care au ajuns la fața locului au găsit un autoturism taxi, iar în apropierea acestuia se afla taximetristul, un anume Alexandru P., de 64 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Acesta le-a spus polițiștilor că în mașina sa se află un bărbat pe care l-a luat ca și client și care, în timpul deplasării, i-a spart geamurile laterale.
Persoana în cauză a fost identificată de polițiști ca fiind Iulian S., de 36 de ani, din comuna Breaza, care prezenta multiple răni la nivelul mâinilor (pumnilor), fiind incoerent.
„La fața locului a fost solicitată o ambulanță care l-a transportat pe clientul agresiv la Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a primit îngrijiri medicale, iar apoi a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie din localitate, unde a rămas internat”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu