Întrerupere

Un cablu electric defect a lăsat „pe întuneric” aproape jumătate din orașul Vatra Dornei

– Incidentul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei patru, iar realimentarea zonei cu energie electrică a durat peste o oră
O defecțiune la un cablu subteran de distribuție a energiei electrice a lăsat „pe întuneric” aproape jumătate din orașul Vatra Dornei. Incidentul a avut loc ieri dimineață, în jurul orei 4,00, în zona centrală a orașului, și a provocat o pană de curent de mai bine de o oră. La fața locului au intervenit imediat echipe din cadrul E-ON Moldova, doar că defecțiunea nu a putut fi remediată pe loc, iar locuitorii orașului Vatra Dornei au fost realimentați cu energie electrică din alte surse de energie. „Defecțiunea a fost una comună, și nu s-a datorat condițiilor nefavorabile a vremii sau consumului în exces de energie electrică. Duminică s-a depistat care este locul exact al defecțiunii la cablul subteran, iar în cursul zilei de luni, echipele de intervenție vor remedia, în totalitate, defecțiunea”, ne-a declarat ieri purtătorul de cuvânt al E.ON Moldova, Lucian Luca. Tot el ne-a mai spus că, în cursul zilei de astăzi, spre seară, va fi întrerupt pentru câteva minute curentul electric, în zona centrală a orașului, pentru verificările finale. Deși era o oră matinală, pana de curent i-a speriat pe tinerii aflați prin discotecile din stațiune, mai mult, la restaurantele unde aveau loc nunți, momentul aducerii tortului și strângerea banilor s-a făcut „la lumânare”.

Recomandări

Trenul intercity Suceava – București a plecat cu aproape 100 de minute întârziere după ce un vagon a sărit de pe șine

Un fost concurent Survivor vine la Vatra Dornei. Ziua Copilului va fi sărbătorită prin sport, aventură și activități educative