Un bărbat în vârstă de 46 de ani, care se deplasa pe o bicicletă, a fost accidentat mortal de un BMW, din ancheta poliției rezultând că tragedia s-a produs din cauză că biciclistul se deplasa haotic, pe contrasens și nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers. Tragicul eveniment rutier s-a petrecut acum două zile, duminică, în jurul orei 16.00, pe un drum comunal din Verești.
Conform anchetei polițiștilor rutieri, biciclistul, Constantin Tololoi, se deplasa pe contrasens și a efectuat la un moment dat un viraj la dreapta, fără a se asigura, moment în care a fost acroșat de BMW-ul condus din spatele său de Cătălin Aelenei, în vârstă de 34 de ani, și el localnic. În urma impactului, biciclistul a fost proiectat pe carosabil, unde s-a lovit la cap și a decedat.
Șoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool. În privința biciclistului, alcoolemia sa va fi cunoscută în urma probelor recoltate la autopsie.
Statisticile poliției privind accidentele sunt îngrijorătoare în ceea ce-i privește pe bicicliști, în special, și cei care se deplasează pe două roți, în general. Bicicliști, mopediști sau motocicliști au fost implicați în zeci de accidente grave în acest an, majoritatea din vina acestora.





