Un bărbat și o femeie, pe motocicletă, răniți într-un accident

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, cetățean german, și o femeie în vârstă de 47 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care se deplasau cu o motocicletă, au ajuns la spital, răniți, după ce au căzut de pe vehiculul pe două roți. Accidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 14.30, pe raza comunei Pojorâta, iar din ancheta poliției rezultă că vinovat de accidentarea celor doi este șoferul unui autoturism. Conform anchetei poliției, un șofer în vârstă de 71 de ani, din municipiul București, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi cu autoturismul pentru a ieși în DC Izvorul Giumalăului, nu a acordat prioritate de trecere unei motociclete care circula din direcția Pojorâta spre Rarău și a cărui conducător, pentru a evita impactul, a frânat brusc și s-a răsturnat. Șoferul și motociclistul au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool. Cei doi răniți au fost diagnosticați cu leziuni care necesită până în 10 zile de îngrijiri medicale.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident