Un bărbat a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a zburat de pe șoseaua de centură a Rădăuțiului

Un bărbat a murit în noaptea de marți spre miercuri după ce autoturismul pe care îl conducea a zburat pur și simplu de pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți.
Autoturismul marca Audi A4 s-a răsturnat și într-un final s-a oprit pe cupolă. În interior se afla doar șoferul, care era încarcerat și fără funcții vitale.
Este vorba de un bărbat de 37 de ani, din Voitinel, care avea permis valabil.
Echipele de salvare care au ajuns la fața locului nu au mai putut face altceva decât să constate decesul.
Accidentul a fost raportat la ora 6.40, dar toate indiciile arată că s-a petrecut cu câteva ore mai devreme, iar mașina ar fi fost observată cu întârziere pentru că diferența de nivel față de sensul giratoriu care duce spre Horodnic era de câțiva metri buni,
La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a petrecut acest accident mortal și dacă șoferul ar fi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise înainte de a se urca la volan.

Recomandări

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte

Directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș, trimis în judecată pentru că a provocat un accident în timp ce era băut la volan

Judecătoria Fălticeni îl menține în arest la domiciliu pe directorul suspendat al APIA Suceava, Eugen Mogoș - Sursa foto: www.ziaruldepenet.ro