Un accident produs în această după-amiază pe DN 2, pe raza localității Drăgușeni, s-a soldat cu cinci răniți. Șoferul unui microbuz care circula dinspre Suceava spre Iași, a derapat și…
Ministrul de Externe, Titus Corlățean, a declarat, luni, că declarațiile premierului francez, Jean-Marc Ayrault, privind necesitatea ca România și Bulgaria să adere într-o primă fază la spațiul Schengen cu punctele…
ArcelorMittal a cerut Guvernului amânarea unor angajamente din contractele asumate la combinatele Galați și Hunedoara, preluarea de rețele electrice, menținerea în funcțiune a furnizorului de abur CET Galați și exceptări…
Fundația Blue Heron organizează marți, de la ora 17:30, la Hotel Zamca, o întâlnire cu tineri din sistemul de protecție a copilului, bursieri ai fundației sau potențiali bursieri. Bursele fundației…
Proiectul inițiat de consilierii județeni ai PDL Suceava pentru însușirea de către Consiliul Județean Suceava a unui apel de înființare a Regiunii Bucovina în procesul de regionalizare a României nu…
Premierul Victor Ponta și-a amintit, luni, când a ieșit din Ministerul Transporturilor, cum a locuit până la vârsta de 20 de ani chiar într-un bloc de pe bulevardul Dinicu Golescu,…
Peste 200 de persoane – copii și părinți – formau, luni dimineață, patru cozi la ghișeele deschise pentru înscrierea la Facultatea de Medicină din București, alegerea fiind, în cele mai…
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a spus, luni, că la sfârșitul lunii august va prezenta în partid o analiză privind șansele ca referenumul de revizuire a Constituției să fie…
Proiectul de ordonanță pentru înființarea Autorității Naționale de Autostrăzi, prin divizarea actualei Companii Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), va fi discutat de Guvern miercuri sau săptămâna viitoare, a…
Peste trei sferturi dintre părinții copiilor cu dizabilități susțin că nu sunt mulțumiți de calitatea sistemului de educație oferit copiilor cu dizabilități, majoritatea lor considerând că programa școlară nu este…
Președintele CNMT – Scanul Sepsi (zona Sfântu Gheorghe), Santa Imre, afirmă că dezbaterea despre regionalizare care a avut loc la Balvanyos, în prezența vicepremierului Liviu Dragnea, întărește ideea necesității de…
SIF Transilvania a propus Primăriei Brașov cedarea Cetății orașului în schimbul unor terenuri și imobile în valoare de circa 5 milioane de euro, primarul George Scripcaru spunând, luni, că oferta…
Secretarul de stat Cristian Ghibu va coordona activitatea curentă în Ministerul Transporturilor până la numirea unui nou ministru, a anunțat premierul Victor Ponta, ministru interimar al Transporturilor. El s-a întâlnit,…
Un tânăr de 27 de ani a fost găsit bătut lângă benzinăria din Marginea, pe DN 17. Fapta a avut loc duminică seara. În urma cercetărilor s-a stabilit că victima,…
Începând de luni și până duminică 21 iulie a.c., în municipiul Fălticeni vor avea loc „Zilele Municipiului”. Începând de joi, în piața Nada Florilor vor începe spectacolele pentru public, pe…
Premierul Ponta a declarat, luni, că se gândește să fie pusă în lege regula aplicată în cazul lui Fenechiu, respectiv ca un ministru să plece în momentul în care un…
Mai mult de jumătate din actele aprobate de cele două Camere ale Parlamentului în prima sesiune a legislaturii 2012 – 2016 reprezintă ordonanțe și ordonanțe de urgență ale Guvernului, arată…
Planetariul din municipiul Suceava, clădire care aparține Consiliului Județean dar care a fost dată în folosință Universității „Ștefan cel Mare” va intra în reparații capitale. Anunțul a fost făcut de…
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că, din informațiile sale, Ovidiu Silaghi a fost achitat în primă instanță în procesul cu ANI, el arătând că nu știe dacă recusrul formulat…
Șeful Misiunii permanente a României pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, Cristian Istrate, rănit în accidentul produs duminică pe DN 1, în județul Sibiu, a fost operat de ruptură…
E.ON a ocupat locul I la faza națională a concursului profesional Trofeul Electricianului, ediția a XXXIV-a, desfășurat, în perioada 9-11 iulie, la Iași. La competiție au participat cei mai buni…
La Biserica Sf. Nicolae din localitatea Păltinoasa, unde a fost comemorat, duminică, 14 iulie, profesorul diacon Orest Bucevschi (14 iulie 1897 – 6 mai 1992), la aniversarea a 116 ani…
2.096 de absolvenți ai ciclului liceal care au susținut examenul de bacalaureat în sesiunea de vară nu au reușit să obțină note de promovare la această testare. În mare parte,…
Un bărbat de 38 de ani din Gura Humorului și-a agresat fizic soția și fiul vitreg. Fapta a avut loc duminică după-amiază, la locuința celor trei. Ajungând acasă „pe trei…
Trei tineri din comuna Șcheia au distrus geamurile unui magazin și au stricat mânerul ușii de acces pentru că nu au primit băutură pe datorie. Fapta a avut loc duminică…
Alegerile demarate în această vară în toate organizațiile PDL din județul Suceava au dus la revigorarea activității formațiunii politice, înregistrându-se totodată și noi înscrieri în partid. Acestea sunt concluziile trase…
Sâmbătă, 13 iulie, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni, a avut loc cea de-a XIV-a ediție a manifestărilor culturale “Sub semnul Lovineștilor”. Evenimentul a avut loc în preajma…
În urma jurizării ediției a III-a a Festivalului Național de Poezie „Ion Budai-Deleanu”, scriitorul fălticenean Alexa Pașcu a primit premiul al II-lea. Concurenții au trimis câte trei poezii, din care…
Două cărți de poezie, ambele bogat ilustrate de Rudd Rybiczka, „Poemele pentru altă viață” (1938) și „Chemarea Focului” (1939), precum și prozele risipite prin gazetele bucovinene, majoritatea valoroase, splendidă fiind…
Acuma oleacă de timp, după un articol publicat la rubrica de față despre Fenechiu și șeful său Crin, un cititor scria că a observat mai de mult cât sunt de…
„Sărbătorile nemțești…” „De sărbătorile nemțești, de pildă, de Crăciunul nemțesc, sau, bunăoară, de Duminica Mare a nemților, să nu-i silească noul director pe băiații noștri ca să plece acasă, căci…
Teancul de dosare penale întocmite numai în acest an pe numele indivizilor depistați în trafic pe șoselele județului fără permis de conducere ori sub influența băuturilor alcoolice a crescut și…
Un tânăr din municipiul Vatra Dornei, urmărit internațional din august 2011, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă, a fost prins în Spania și…
Relația unor tineri, ea de 30 de ani, din municipiul Suceava, el de 29 de ani, din municipiul Rădăuți, părinții a doi copii minori, s-a încheiat cu un scandal monstru…
Polițiștii orașului Siret au efectuat la sfârșitul săptămânii trecute două percheziții la locuințele unor indivizi suspectați că ar deține ilegal la domiciliu arme și muniție aferentă. Cu mandatele de percheziție…
Bijuterii în valoare de 5.000 de lei au fost furate dintr-un apartament din municipiul Suceava. Proprietara imobilului, Violeta M., în vârstă de 49 de ani, a reclamat fapta sâmbătă după-amiază,…
Trei minori cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani au fost loviți de mașini, în ultimelezile, în timp ce traversau strada, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție…
O tânără în vârstă de 19 ani a provocat un accident rutier soldat cu patru răniți, evenimentul rutier producându-se din cauza neatenției și a lipsei de experiență, se arată într-un…
Accident cu nu mai puțin de 11 victime, în municipiul Suceava, ieri dimineață, după ce două autoturisme s-au izbit în jurul orei 4.00, pe strada 22 Decembrie din municipiul Suceava,…
Răsturnare spectaculoasă de situație în cazul presupusului accident de marțea trecută, când un bătrân de 75 de ani, din Pătrăuți, a murit după ce a fost proiectat într-un gard de…
O gospodărie din orașul Vicovu de Sus a fost distrusă de flăcări în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Incendiul a fost anunțat…
Unele campionate interne au pornit la drum în Europa, printre primele găsindu-se, firesc, cele estice, ca Rusia și Ucraina, dar și… Elveția! Nici noi nu mai avem mult, așteptarea fiind…
Maria Andrieș a preluat, începând de astăzi, conducerea Curții de Apel Suceava. În istoria de 20 de ani a acestei instituții, Maria Andrieș este prima femeie care ocupă funcția de…
Scandalul iscat la nivel național în cadrul Partidului România Mare a ajuns și la Suceava. Declarațiile și acțiunile anti-Vadim ale liderului local al PRM, Gheorghe Acatrinei, nu au rămas fără…
Chiar dacă majoritatea formațiilor de Liga a II-a au început pregătirile pentru viitorul sezon, nici până la această oră nu se știe componența celor două serii ale eșalonului secund, nefiind…
Criza financiară începe să-și facă tot mai simțită prezența și-n Liga Națională de handbal. Ultima grupare care pare să aibă probleme serioase în acest sens este Potaissa Turda, una dintre…
Orașul ucrainian Donetsk a găzduit în cursul săptămânii trecute Campionatele Mondiale de Atletism pentru tineret. Din delegația României a făcut parte și mărșăluitorul Andrei Gafița, legitimat la Clubul Sportiv Municipal…