Adrian Mutu a semnat cu Petrolul, în ceea ce a fost transferul iernii în fotbalul românesc, iar „Briliantul” susține că s-ar fi retras din activitate dacă nu ar fi existat…
Autostrăzile din România vor totaliza la nivelul anului 2020 mai puțin de 1.000 de kilometri, potrivit unui document din Master Planul de Transport, publicat miercuri, în condițiile în care ministrul…
România va susține până la capăt integritatea teritorială a Republicii Moldova, a declarat, miercuri, președintele Traian Băsescu, la întâlnirea pe care a avut-o, la Palatul Cotroceni, cu elevi ai Liceului…
Serviciul de Telecomunicații Speciale, administratorul site-ului Președinției, afirmă că acesta nu a fost „spart” niciodată, precizările fiind făcute în contextul în care DIICOT a anunțat că audiază un bărbat suspectat…
Portalul e-VIZA, destinat facilitării obținerii vizelor pentru cetățenii străini care doresc să viziteze România, va fi disponibil începând de joi, a anunțat, miercuri, secretarul general al MAE, Sorin Moise, într-o…
Avocatul Lucian Bolcaș a declarat miercuri, după depunerea la Parchetul instanței supreme a unei plângeri formulate de Gabriela Firea la adresa președintelui Traian Băsescu, că mai mulți parlamentari urmează să…
Procurorii Parchetului Militar Iași au finalizat ancheta în cazul unui masacru comis în vara anului 1941, în pădurea Vulturi, unde au fost uciși 36 de evrei, și au clasat dosarul…
Câteva sute de polițiști, jandarmi și cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență vor asigura ordinea publică în județul Suceava în perioada sărbătorilor pascale. Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a…
Sucevenii care au de făcut cumpărături pentru sărbătorile de Paști au la dispoziție, până vineri, inclusiv, Târgul de Paște inaugurat în interiorul centrului comercial Shopping City Suceava.În cadrul târgului sunt…
Agenția Națională de Integritate a sesizat Inspecția Judiciară din CSM cu privire la conduita judecătorului de la Tribunalul București care a decis că Mircea Diaconu poate candida la alegerile europarlamentare,…
Secretarul de stat din Ministerul Mediului Mihail Fâcă a declarat, miercuri, că prin modificarea Legii 101/2006 în Parlament se dorește eliminarea evaziunii fiscale care intervine pe circuitul reciclabilelor, din activitatea…
Trei imobile deținute de Dumitru Dragomir au fost puse sub sechestru de polițiștii din cadrul Poliției Capitalei, sub supravegherea unor procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru…
Președintele Organizației Județene a PDL, senatorul Gheorghe Flutur, a cerut Guvernului ca în negocierile cu Uniunea Europeană privind alocarea fondurilor pentru perioada 2014-2020 să creeze și să finanțeze un program…
Guvernul a acordat un aviz favorabil propunerii legislative ca ziua de 24 ianuarie, când este celebrată Unirea Principatelor Române, să fie declarată drept zi de sărbătoare legală, informează Mediafax.Avizul favorabil…
După patru luni de blocaj economic, fotbalul sucevean a beneficiat, în sfârșit, de o primă finanțare de la bugetul local al Sucevei.„Marți am virat 3 miliarde de lei vechi în…
Deputații PNL Alina Gorghiu și Theodor Nicolescu au declarat, miercuri, că sesizarea de neconstituționalitate privind Codul insolvenței, ce va fi depusă de liberali la CC, privește faptul că acesta încalcă…
Inspectorii de muncă au identificat, în perioada 7-11 aprilie, 213 persoane care munceau fără contracte individuale de muncă și au dat amenzi de peste 3,3 milioane de lei, din care…
Trei tineri de 20 de ani, 18 ani și 22 de ani, toți din comuna Șcheia, sunt principalii suspecți în cazul furturilor din garaje din municipiul Suceava. La data de…
Marți dimineața, la ora 03.38, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Suceava a identificat în fața unui bloc de pe bulevardul G. Enescu, din localitate, doi tineri, unul de 19…
Marți, la ora 09.30, Postul de poliție Siminicea a fost sesizat de un bărbat de 41 de ani, din localitate, despre faptul că în aceeași zi persoane necunoscute au pătruns…
Poliția desfășoară activități de identificare a unei femei dispărute de la domiciliu, Lucica Patenschi, de 43 ani, din comuna Șerbăuți, sat Călinești, care pe 3 aprilie a plecat de acasă,…
Sucevenii racordați la sistemul centralizat de termoficare vor beneficia de apă caldă, dar și de căldură pe timpul nopții, în perioada sărbătorilor de Paști.Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat ieri…
Un bărbat suspectat că a spart site-ul oficial al Președinției pentru a obține date informatice și că a obținut ilegal date de pe 62.000 de card-uri bancare de pe care…
Comisia Europeană a lansat, miercuri, un aviz motivat (infringement) împotriva României, care are la dispoziție două luni pentru a transpune în întregime în legislația națională modificările aduse unor directive comunitare…
Autoritățile locale vor avea dreptul să finanțeze proiecte comune împreună cu administrațiile locale din Republica Moldova, Guvernul urmând să modifice în acest sens, prin ordonanță de urgență, Legea finanțelor publice…
Locuitorii municipiului Cluj-Napoca vor putea plăti biletele de transport în comun prin sms, începând din 1 iunie, o facilitate similară fiind oferită anterior pentru plata locurilor de parcare din zona…
Deputații din Comisia pentru muncă au avizat favorabil, miercuri, proiectul de lege privind organizarea și funcționarea profesiei de bonă, inițiat de PSD și PNL, stabilind că nu pot exercita această…
Ministerul de resort a redactat Master Planul pe transport, care include la acest moment 530 de proiecte, iar documentul va fi lansat în dezbatere publică, procedură la finalul căreia se…
Un agent de poliție de frontieră din Brodina a fost lăsat fără permis de conducere timp de 60 de zile după ce a încercat să oprească un șofer în trafic.…
Serviciul de transportul și distribuție a energiei termice către locuințele a peste 22.000 de familii din municipiul Suceava va fi scos la licitație, la jumătatea lunii viitoare. „Pe 14 mai…
În perioada 8-11 aprilie, la Slatina, s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Concursului Național de Electronică „Stil electronic”, la care sucevenii, elevi la Cercul de electronică de la Palatul…
O botoșăneancă s-a ales cu un prejudiciu de 1.000 de lei după ce i-a fost furată poșeta lăsată în mașina parcată pe Calea Burdujeni, din municipiul Suceava. Marți, ora 18.50,…
Marți seară, pe strada Izvor din comuna Șcheia, polițiștii au oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 26 de ani, din orașul Broșteni. În urma verificării valabilității autorizației…
Marți, la ora 23.20, Postul de poliție Păltinoasa a fost sesizat despre faptul că pe DN 2E, pe raza comunei, se deplasează 2 căruțe cu material lemnos. Polițiștii deplasați la…
Umoristul bucovinean Constantin Tiron, din Câmpulung Moldovenesc, care a participat în intervalul 11 – 13 aprilie a.c. la cea de-a XXX-a ediție a Festivalului Internațional de Satiră și Umor „Mărul…
Sub egida Consiliului Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale prezintă joi, 17 aprilie, la ora 14.00, în foaierul de la parterul Centrului pentru…
Președintele Consiliului Regional Schwaben, Jurgen Reichardt, va efectua de Paște o vizită oficială în județul Suceava, în cadrul parteneriatului încheiat între cele două zone în mai 1997. Potrivit informațiilor furnizate…
Vânzările de cabaline de la hergheliile Direcției Silvice Suceava au crescut semnificativ în primul trimestru al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Așa cum a declarat directorul…
Trupa de Teatru “Birlic”, a Asociației Fălticeni Cultural, a prezentat în perioada 9-11 aprilie, la Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Fălticeni, spectacolul “Despre suflet”. La reprezentația de la Centrul Cultural „Grigore…
Oricât de scump ar fi îmbrăcat, țopârlanul se dă de gol prin pantofi. Nu oricine are gusturi fine la încălțăminte. De obicei, aceste gusturi nici nu se câștigă pe parcursul…
Bătrânii asistați dar și cei mai nevoiași dintre rădăuțeni nu vor fi uitați de administrația locală, nici în această primăvară, în perioada sărbătorilor pascale. Mai exact, atât Cantina de Ajutor…
Cadrele didactice și elevii de la Școala Gimnazială Ipotești și-au propus ca, în săptămâna dedicată Programului „Școala altfel”, să facă ceva deosebit, care să-i implice pe toți, de la grădiniță,…
„Cooperativa din Rădăuți” „Văzând specula deșănțată practicată de unii patroni cizmari, care încasează pentru reparația încălțămintei prețuri mari, colectivul de muncă al cooperativei a luat hotărârea să vină în ajutorul…
Banca Națională a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic, începând cu data de 14 aprilie, un set de trei monede (aur, argint și tombac cuprat) și o monedă din…
În cadrul evenimentelor circumscrise „Săptămânii asiatice” (7-12 aprilie), suită de manifestări organizate de Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, Clubul de Studii Asiatice România…
Un polițist din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, Paul Ghețău (33 de ani) a reușit să câștige locul I la Campionatul de Unifight al Ministerului Afacerilor Interne, competiție desfășurată…
Mașina unui ofițer de poliție din Suceava care face parte din structurile judiciare ale Direcției Naționale Anticorupție a fost distrusă în întregime de flăcări, în noaptea de luni spre marți,…