Luni, 26 mai, începând cu ora 19.00, Auditorium-ul „Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) va găzdui concertul „Horea din Grumaz”, susținut de reputatul rapsod popular Grigore…
În urma continuării cercetărilor privind identificarea criminalului sau criminalilor care au ucis-o pe o bătrână de 70 de ani din orașul Milișăuți, polițiștii au stabilit faptul că în după-amiaza zilei…
Un număr de 46 de persoane aflate în arestul Poliției Județene Constanța și alte trei persoane arestate la domiciliu au votat, duminică, la alegerile europarlamentare, în timp ce la Penitenciarul…
Premierul Victor Ponta și soția sa, Daciana Sârbu, au votat, duminică, la Școala 17, „Pia Brătianu”, din București, președintele PSD declarând că miza alegerilor este foarte importantă și că el…
Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) organizează luni, între orele 9:00-19:00, în holul corpului A, o expoziție de carte cu vânzare. Evenimentul face parte din proiectul „Zile și…
Deputatul Elena Udrea a votat duminică la o secție de votare de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Capitală, alături de Ruxandra Dragomir și Siegfried Mureșan, ea precizând că și-a…
Candidatul PDL la prezidențiale, Cătălin Predoiu, a votat, duminică dimineață, la Colegiul economic Virgil Madgearu, exprimându-și speranța că la sfârșitul acestei zile forțele binelui vor fi înaintea celor ale răului,…
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a votat duminică dimineața, împreună cu soția sa. După ce a ieșit de la urne, Florin Sinescu a spus că a votat pentru că este…
Președintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat duminică, în ziua alegerilor pentru Parlamentul European, că este important ca sucevenii să meargă la vot pentru că este important ca Europa să…
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a anunțat că alegerile pentru Parlamentul European din județul Suceava se desfășoară fără incidente. Prefectul a spus, după ce a votat dimineață la Colegiul Tehnic…
Procesul de votare la secțiile 158 și 159, din cadrul Școlii nr. 181, din Sectorul 1 al Capitalei, a fost întrerupt pentru zece minute, după ce președinta biroului electoral al…
Bărbatul care l-a scuipat pe președintele Traian Băsescu, sâmbătă, în Portul Constanța, a fost reținut de procurori, fiind acuzat de ultraj și loviri și alte violențe, informează Mediafax. Procurorii Parchetului…
Formația Real Madrid a câștigat Liga Campionilor pentru a zecea oară în istoria sa, după ce a învins, sâmbătă seară, în urma prelungirilor, cu scorul de 4-1, echipa Atletico Madrid,…
O tânără în vârstă de 29 de ani, din municipiul Fălticeni, polițistă, a murit în urma unui accident rutier petrecut sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, în comuna Slatina. Mașina…
1.117 angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt angrenați, la data de 25 mai a.c., în județul Suceava, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru protecția…
Rapid Suceava dispus cu scorul de 3-2 de Gloria Buzău într-un meci contând pentru etapa a 7-a a play-out-ului Ligii a II-a, Seria I, partidă disputat sâmbătă pe stadionul Areni.…
Zeci de mii de persoane au participat vineri după-amiază la un maraton muzical care s-a întins pe durata a mai bine de șapte ore și care a fost organizat pe…
Recent a avut loc la Plaza România din București a XI-a ediție a Târgului Firmelor de Exercițiu, o ediție internațională, organizată de Colegiul Economic “Costin C. Kirițescu”, eveniment la care…
Polițiștii de frontieră suceveni au reușit să intercepteze două transporturi importante de țigări de contrabandă, într-o acțiune în care au făcut uz de armă. Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru…
Temele celor două secțiuni ale celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului Internațional de Caricatură și Literatură Umoristică „Umor la… Gura Humorului”, care se va desfășura în perioada 11-13 iulie a.c.,…
Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina organizează, sub înaltul patronaj al Federației Internaționale de Artă Fotografică (FIAP) și al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR), cea de-a…
Cu prilejul vernisării expoziției artiștilor fotografi din București, prezentată la Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene din municipiul Suceava, expoziție prin care s-a marcat Ziua Europei, artistul fotograf Ștefan Tóth (AFIAP),…
„Pelerinaj la mănăstirea Putna” „Pelerinajul organizat de Liga culturală la mormântul lui Ștefan cel Mare de la mănăstirea Putna, precum și excursiunile la celelalte mănăstiri din Bucovina, s-au desfășurat în…
Suceveanul Gheorghe Ignat (30 de ani), alias „Ursul Carpatin”, s-a făcut remarcat la Campionatele Europene de Sambo de la sfârșitul săptămânii trecute, la care au luat parte reprezentanți a 34…
După trei victorii și tot atâtea înfrângeri, echipa de rugby seniori a Clubului Sportiv Municipal Suceava începe duminică, de la ora 10.00, returul Diviziei Naționale, cu un meci pe terenul…
După patru ani de muncă, rezultatele au început să apară pentru echipa de oină a Școlii Gimnaziale din Salcea, pregătită de profesorul Sorin Gălățeanu. Astfel, după câștigarea în premieră a…
Adicătelea, dacă îl (o) aplaud și îl (o) accept pe Thomas Neuwirth/Concita Wurst sunt european modern, deschis înnoirilor, adept al progresului, susținător al „diversității” – într-un cuvânt, adevărat om al…
S-au cam încheiat afacerile de pe tărâmul fotbalului cam în toată Europa, atât campionatele cât și cupele naționale fiind deja adjudecate cam peste tot. Mai sunt de rezolvat două chestii:…
Chiar dacă au trecut mai mult de 24 de ore de la descoperirea crimei de la Milișăuți, polițiștii și procurorii care anchetează acest caz nu au, deocamdată, nici un suspect.…
Un dosar vechi din 2003 este pe cale să se soluționeze. Judecătoria Galați, acolo unde a fost strămutat dosarul, a dat recent verdictul în ceea ce-i privește pe Ilie Clipa…
Meciuri spectaculoase în etapa a IX-a a Campionatului Județean de minifotbal pentru old-boys „Ambro”. Cel mai echilibrat joc al rundei a fost cel dintre Interconti și Pit Stop, încheiat cu…
Bucovina Pojorâta a remizat ieri, scor 1-1, pe terenul grupării Kosarom Pașcani, după cea mai bună prestație în deplasare a echipei din acest sezon. Sucevenii au deschis scorul în minutul…
În condițiile în care se situează în acest moment sub linia retrogradării, la două lungimi în spatele Brăilei, pentru Rapid Suceava toate cele patru meciuri care au mai rămas de…
O femeie în vârstă de 62 de ani, din comuna Todirești, a ajuns la Spitalul Județean Suceava cu multiple plăgi mușcate la mâini și la piciorul stâng, după ce a…
Copilul în vârstă de 14 ani din Târgoviște, vicecampionul la karate fugit de acasă de joi cu o sumă importantă de bani, a fost găsit, ieri după-amiază, pe raza județului…
Un accident rutier în lanț, în care au fost implicate patru mașini, s-a petrecut ieri, pe artera principală a municipiului Suceava, Calea Unirii, la plecarea de la semaforul de la…
Cinci suspecți de furt, puși sub acuzare pentru comiterea a nouă fapte, au fost prinși de polițiști acum două zile, în interval de aproximativ 24 de ore. Doi dintre autori…
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iași au efectuat ieri 45 de percheziții domiciliare în vederea destructurării a două grupări infracționale…
Un tânăr în vârstă de 29 de ani din comuna Siminicea, care luni își serbase ziua de naștere, iar miercuri ziua de nume, s-a spânzurat la câteva ore după ce…
Alegătorii netransportabili din cauză de boală sau invaliditate care duminică, 25 mai a.c., sunt internați în spitale, azile, cămine de bătrâni și care doresc să voteze la alegerile pentru Parlamentul…
Prefectura Suceava a solicitat companiei Căile Ferate Române un șasiu de tren pentru a improviza un pod auto peste pârâul Valea Seacă, către un cătun cu 45 de gospodării din…
Aproape 580.000 de alegători din județul Suceava sunt așteptați la urne duminică, 25 mai a.c., pentru a-i alege pe viitorii europarlamentari ai României. Secțiile de votare în care se desfășoară…
În cel mai nou număr al popularei reviste pentru bărbați Playboy pot fi admirate și creațiile vestimentare ale unui sucevean, tânărul creator de modă Lucian Cozma. Acesta a asigurat vestimentația…
Unul din cele trei proiecte de investiții ale unor unități școlare din municipiul Suceava, depuse la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR-NE), pentru obținerea de fonduri europene, a fost retras.…
Sucevenii care au în gospodăria proprie diverse echipamente electrice și electronice uzate le pot trimite la reciclare, în cadrul campaniei ”Locul deșeurilor nu este în casa ta!”, organizată de Asociația…
Ajutoarele sociale vor fi suspendate din această lună pentru cei care au restanțe la plata taxelor și impozitelor. Mai exact, este vorba de plata ajutorului social care se acorda pentru…
Vineri, 23 mai, a debutat la Suceava Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală ”Lira de Aur”, manifestare ajunsă la cea de-a XXXV-a ediție. Festivitatea de deschidere a celui mai longeviv concurs…