Un echipaj al Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc care efectua un control de rutină la mijlocul nopții de marți spre miercuri l-a oprit în trafic pe Daniel Laurențiu Dabija, un tânăr…
Un bătrân de 71 de ani, din orașul Liteni, a anunțat poliția marți seară, printr-un apel la 112, că din locuință i-a fost sustrasă o sumă importantă de bani. Un…
Doi indivizi din comuna Șcheia au fost condamnați la pedepse care însumează 9 ani de închisoare, după ce au lipsit de libertate un copil de 9 luni de zile, pe…
Elevii jandarmi ai Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni s-au implicat în această săptămână într-o campanie de donare de sânge, 120 de persoane fiind programate pentru a…
Cei trei indivizi care au fost implicați, în noaptea de luni spre marți, într-o urmărire de peste 20 de kilometri cu poliția pe urme, după ce în prealabil au fost…
Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Vicovu de Sus, a fost ridicat de polițiști și dus direct în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de…
Curtea de Apel Suceava a dispus, ieri, arestarea provizorie a celor șase suspecți acuzați că au făcut parte dintr-un grup infracțional specializat în exploatarea și favorizarea prostituției pe teritoriul Italiei.…
Noul mers al trenurilor va readuce, după o pauză de un an, un tren cu regim de parcurs internațional la Suceava. Este vorba de o garnitură pe distanța București Nord…
Manifestările dedicate Zilei Naționale a României vor include și în acest an o paradă militară pe artera principală a municipiului Suceava. Organizatorii de la Centrul Militar Județean Suceava au anunțat…
Ziua internațională de luptă împotriva violenței asupra femeii a fost marcată ieri, pe 25 noiembrie, la Prefectura Suceava, prilej cu care a fost lansată a V-a ediție a Campaniei DAR,…
Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc sâmbătă, 5 decembrie, de la ora 17:00, spectacolul de operetă „Lăsați-mă să cânt!” de Gherase Dendrino, o capodoperă pentru…
Legendara trupă rock Smokie nu va mai concerta la Suceava pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României. Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a lăsat să se înțeleagă faptul…
Administrația națională de meteorologie a emis o avertizare de cod galben de ninsori valabil pentru județul Suceava începând de astăzi dimineața, de la ora 6:00, și până vineri, 27 noiembrie,…
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că își dorește dezvoltarea unei curse aeriene pe ruta Suceava – Barcelona și retur. În cadrul vizitei pe care o efectuează zilele…
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a început demersurile în vederea încheierii unui acord de cooperare între județul Suceava și Barcelona. Cătălin Nechifor a avut ieri o întâlnire oficială la…
Un proiect de acordare a unor facilități fiscale pentru contribuabili va fi supus astăzi aprobării Consiliului Local Suceava. „Prin acest proiect de hotărâre se aprobă reducerea cu 50% a majorărilor…
Pompierii suceveni sunt așteptați în Bazar să se convingă că acest centru comercial nu mai are un grad ridicat de risc în caz de incendii. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a…
O instituție a Consiliului Județean Suceava, Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, va deține cea mai mare parte a spațiilor create în cadrul Centrului Cultural Bucovina, amenajat de Primăria Suceava prin extinderea fostului…
Începând de astăzi și până sâmbătă, la Gura Humorului au loc manifestările organizate cu prilejul aniversării a 525 de ani de la prima atestare documentară a localității. Totodată, în aceeași…
Lorand Soares Szasz, unul dintre cei mai apreciați traineri din România, cunoscut pentru seminariile motivaționale pe care le organizează și care adună sute de participanți, a susținut la Suceava un…
Pe 24 noiembrie 2015, la Mănăstirea Putna a avut loc conferința de presă care a marcat încheierea lucrărilor de restaurare, modernizare și conservare desfășurate aici în perioada aprilie 2014 –…
Dorința sau iubirea de putere este dispoziția sufletească ce face extrem de mult rău relațiilor dintre oameni, mai ales în raportul dintre învățător și ucenic, indiferent dacă vorbim despre planul…
Când postim, nu ajunge să ne abținem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim și sufletește. Există primejdia ca ținând posturile rânduite de Biserică, să nu avem totuși nici…
Perioada 26 noiembrie – 2 decembrie „Bucovina File de Istorie”, ediția a XVII-a, la Muzeul de Științele Naturii În perioada 26-27 noiembrie, Muzeul Bucovinei și Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava…
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, alături de coordonatorul departamentului de Integritate din cadrul forului, Costin Negraru, au fost ieri la sediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN),…
Consilierul general PNL Răzvan Sava a fost ales primar interimar al Capitalei, cu 34 de voturi pentru și 11 voturi împotrivă, în ședința extraordinară de miercuri a Consiliului General al…
Reprezentanții cultului musulman din România atrag atenția asupra existenței unor lăcașuri de cult musulman care nu au avizul Muftiatului și unde se propagă ”idei religioase necunoscute” și solicită autorităților să…
Șefii ISU București-Ilfov – inspectorul șef colonel Mihai Mirel Guță, prim-adjunctul Orlando Schiopu și adjunctul Giani Aldoiu -, care au fost suspendați din funcții la aproape o lună de la…
RATB anunță că, din 27 noiembrie, stațiile de tramvai și autobuz denumite „Pasaj Mărășești” vor purta numele „Colectiv”, în amintirea victimelor tragediei produse la clubul cu același nume, unde în…
Guvernul a definit o structură a calendarului pentru aprobarea bugetului de stat pentru 2016, astfel că, potrivit estimărilor Executivului, acesta va putea intra în procedura de vot final în Parlament…
Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, invită sucevenii să participe la un spectacol cu măști tradiționale, intitulat „Magia Măștilor”, vineri,…
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu are de ce să demisioneze, pentru că nu consideră că a greșit, iar o…
Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din Ploiești, care urma să fie dat afară din casa fostei soții, s-a sinucis, miercuri, tăindu-și gâtul cu un flex în momentul…
Consilierul general Răzvan Sava (PNL) a fost ales viceprimar al Capitalei, în locul colegului său Cornel Pieptea revocat marți din funcție alături de fostul primar interimar Ștefănel Marin, urmând ca…
Miercuri după-amiază, în etapa a 15-a din Liga a II-a de fotbal, Bucovina Pojorâta a pierdut cu scorul de 1 – 2 pe terenul celor de la SC Bacău. Gazdele…
Conducerea Camerei Deputaților a decis, miercuri, să solicite Guvernului puncte de vedere noi asupra proiectelor care se află în dezbaterea forului legislativ, pentru a le înlocui pe cele date de…
Președintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, CC o sesizare de neconstituționalitate privind OUG 14/2015, prin care prefecții pot numi coordonari interimari în primării și CJ-uri unde consiliul local sau județean…
Tratamentul medical acordat în spitalele din străinătate în perioada 2015-2016 persoanelor rănite în incendiul din Clubul Colectiv va fi decontat integral din bugetul Ministerului Sănătății și din Fondul Național Unic…
Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava va avea loc sâmbătă, 5 decembrie, de la ora 17:00, spectacolul de operetă „Lăsați-mă să cânt!” de Gherase Dendrino, o capodoperă pentru…
Președintele Klaus Iohannis a cerut, miercuri, reexaminarea OUG 14/2015, prin care prefecții pot numi coordonari interimari în primării și CJ-uri unde consiliul local sau județean este dizolvat, primarul este în…
Ministerul Sănătății pregătește un program destinat victimelor unor eventuale accidente similare celor de la clubul Colectiv pentru a se putea acționa „în mod specific” atunci când este cazul, a anunțat,…
Proiectul de lege care permite unei persoane care s-a împrumutat la bancă și nu mai poate plăti datoria să treacă în proprietatea băncii imobilului ipotecat a fost adoptat, miercuri, de…
Drama este că se pierd miliarde de euro din fonduri europene, dar pe de altă parte este nevoie de investiții, a afirmat premierul Dacian Cioloș, care a adăugat totodată că…
Registrul Auto Român (RAR) a controlat atelierele de vulcanizare din București și județul Ilfov și a aplicat în urma verificărilor amenzi contravenționale în valoare de 162.000 lei, oprind activitatea a…
Premierul Dacian Cioloș a spus, miercuri, că ”în perioada imediat următoare” așteaptă de la secretarul de stat în MAI Raed Arafat un plan de reformă și de restructurare a ISU,…
Dan Șova este urmărit penal de DNA într-un nou dosar, privind contracte de consultanță juridică cu CET Govora, cu prejudiciul de peste un milion de euro, alături de senator fiind…
Premierul Dacian Cioloș a declarat, miercuri, în ședința de guvern, că vrea să se asigure că persoanele care au fost la conducerea ISU București-Ilfov și care au fost suspendate din…