Iohannis cere reexaminarea OUG prin care prefecții pot numi coordonatori interimari în primării



Președintele Klaus Iohannis a cerut, miercuri, reexaminarea OUG 14/2015, prin care prefecții pot numi coordonari interimari în primării și CJ-uri unde consiliul local sau județean este dizolvat, primarul este în imposibilitate de a-și exercita mandatul, iar unitatea nu are în funcție un secretar, informează Mediafax.Ordonanța de Urgență aprobată de Guvernul Ponta a stârnit controverse în momentul în care a fost discutată în Parlament, liberalii acuzând că aceasta vine în completarea OUG care permitea traseismul în rândul aleșilor locali, dar și a refuzului Guvernului de a organiza alegeri parțiale.Astfel, OUG 14/2015 reglementează posibilitatea ca, în situația în care primarul se află în imposibilitatea exercitării mandatului și consiliul local este dizolvat, iar funcția de secretar al unității este vacantă, prefectul să numească prin ordin o persoană, prin detașare, care să exercite atribuțiile secretarului unității administrativ-teritoriale, pentru rezolvarea problemelor curente ale acesteia, până la organizarea de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici a concursului pentru ocuparea funcției de secretar al unității administrativ-teritoriale. Totodată, este reglementată în mod similar și situația în care președintele consiliului județean se află în imposibilitatea exercitării mandatului, consiliul județean este dizolvat, iar funcția de secretar al județului este vacantă.



Recomandări

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentru prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României
Noile măsuri stabilite prin decretul președintelui Klaus Iohannis pentu prelungirea stării de urgență pe teritoriul României

Viceprimarul de Milișăuți a rămas, miercuri, fără funcție, după o condamnare, dar va fi angajat consilierul primarului, de luna viitoare