Deloc întâmplător, o stradă din Suceava se numește „Pictor Romeo Calancea”, artistul (31 martie 1930 – 26 martie 1988) fiind, în fond, prin nonconformismul vieții și operei sale, un deschizător…
Poet înnăscut și, tocmai de aceea, aflat la doar a patra carte de poezie, Octavian Nestor, „pribeagă clipă răsucită-n rană”, deși ne propune, cu nevinovată ironie, „niște aventuri ale spiritului”,…
„Comitetul comunal din Vama” „Comitetul comunal din Vama a dăruit cu ocasiunea jubilelului de 40 de ani dela suirea pe tron a Majestății Sale Francisc Iosif I, în scopul ajutorării…
Nici bine nu a început iarna, iar primele gropi din asfalt și-au făcut apariția. Pe drumul european E85, în zona Dărmănești și nu numai, peticele de asfalt încep să cedeze,…
Doi dintre rugbiștii suceveni ce evoluează în primul eșalon din România, frații Tiberiu și Gabriel Conache, au reușit în acest an să ajungă în finalele Super-Ligii. Tiberiu Conache a reușit…
În această săptămână s-a stins din viață unul din pionerii rugby-ului sucevean, inginerul Dan Focșăneanu, fost jucător și antrenor al echipei sucevene din anii 60-70, ce pe atunci se numea…
Inginerul Vasile Cazil, decedat în 2005, a fost director al Regionalei CFR Iași în anii ’60-’70. A lăsat în urmă ditamai vraful de dosare; familia m-a rugat să văd despre…
Cei care nu ați urmărit miercuri noaptea meciul dintre Cadiz și Real de Madrid aveți ce regreta. Nu fiindcă ar fi fost cine știe ce spectacol pur fotbalistic. Spectacol a…
Un stâlp amplasat în mijlocul unei șosele a devenit subiect de ironie pe mai multe site-uri de socializare. „Împricinatul” se găsește pe drumul comunal 44C, care leagă localitățile Sucevița și…
Mare-i grădina ta, Doamne! Cam așa s-ar putea rezuma episodul surprins zilele trecute de un șofer aflat în trafic în sensul giratoriu de la Bazar. Un bărbat aflat într-un autoturism…
Faptă abominabilă în parcul de joacă din centrul orașului Gura Humorului, unde o fetiță de numai 11 ani a căzut pradă pornirilor carnale ale unui minor de 15 ani de…
Un bărbat din Vicovu de Sus a devenit inculpat într-un dosar după ce a fost prins, cu ajutorul camerelor de termoviziune, transportând țigări de contrabandă. S-a întâmplat în noiembrie 2013,…
Un bărbat din Climăuți a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de contrabandă după ce în luna august a acestui an a fost prins cu țigări aduse ilegal din…
La finalul lunii trecute, suceveanul Tudor Afanasov, președintele Asociației Camera de Cooperare Economică și Culturală Româno-Rusă (CCECRR), s-a deplasat la Moscova, însoțit de reprezentantul CCECRR în Rusia Oleg Maximov, unde…
De un caz de inconștiență la volan mai rar întâlnit a avut parte un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Jos, joi seara, în timp ce acționa pe strada…
Gardul din piatră și lemn, precum și copacii aflați în fața locuinței cunoscutei cântărețe de muzică populară Sofia Vicoveanca, din comuna Vicovu de Jos, au fost distruse joi seara, în…
Un echipaj din cadrul Poliției Rurale Vama, aflat în patrulare joi după-amiază pe un drum județean din comuna Moldovița, a găsit parcată la marginea drumului o autoutilitară cu remorcă, încărcată…
Traficul prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret spre Ucraina s-a redus destul de mult în ultima perioadă, în urma înăspririi controalelor vamale. În ultimele două săptămâni, alături de vameșii…
Săptămâna aceasta, la Baza sportivă „Gârla Morii” din lunca Sucevei s-au disputat meciurile ultimei etape din Campionatul județean de minifotbal pentru old-boys „Ambro”. Trofeul celei de-a VI-a ediții a întrecerii…
Sezonul de toamnă al Ligii a II-a se va încheia astăzi, odată cu disputarea meciurilor din etapa a XVIII-a. Fără victorie în campionat de șapte etape, rapidiștii vor să mai…
Grupa de copii născuți în anul 2006 de la Liceul cu Program Sportiv Suceava a reușit o performanță deosebită, izbutind să se califice la turneul final al Memorialului „Gheorghe Ola”.…
Un fost agent care a activat în cadrul Poliției Municipiului Rădăuți va da explicații în fața judecătorilor după ce ar fi vândut ilegal două autocamioane aparținând unui prieten. Potrivit unui…
Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava a fost marți, 24 noiembrie, gazda unui eveniment cultural deosebit. Prof. dr. Aura Mihaela Mihoc și-a lansat cartea „Français au bac, 60 tests d’entraînement pour…
Acordarea de servicii medicale pentru pacienții asigurați medical a funcționat cu dificultate sau a fost complet blocată la unele cabinete medicale și farmacii, timp de trei zile. Medicul de familie…
Copreședintele Organizației Județene Suceava a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, va ocupa o funcție de prim-vicepreședinte la nivel național al PNL. Gheorghe Flutur ocupă în momentul de față funcția de secretar…
Prefectura va verifica modul în care s-au făcut împroprietăririle cu terenuri în zona Bazarului Sucevei, atât în cea publică, cât și în cea privată. Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, a…
Cinemaul deschis de Primăria Suceava în clădirea modernizată și extinsă a fostului Cinematograf Modern are, începând de săptămâna aceasta, un nou program de funcționare. Astfel, noile filme din program încep…
În fiecare an, la începutul lunii decembrie, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava își propune să sfideze pentru câteva clipe rutina cotidiană, predând cea mai frumoasă lecție a generozității și a…
La Colegiul Economic„Dimitrie Cantemir” Suceava se desfășoară proiectul ERASMUS+ KA1, acțiunea cheie Learning mobility of individuals – Mobility of learners and staff, tipul acțiunii VET learner and staff mobility, cu…
Și în acest an școlar, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava desfășoară o serie de proiecte Erasmus+, printre care menționăm proiectul intitulat „Dezvoltarea antreprenoriatului în contextul diversității europene” – Acțiunea cheie…
Proiectul Erasmus+ axa KA1 intitulat“Lume nouă, viață nouă” ce se derulează în perioada 2014-2016 la Școala Gimnazială „Petru Comarnescu” Gura Humorului a oferit și oferă în continuare celor 13 cadre…
Sfântul Ierarh Nicolae este un sfânt cinstit de toată creștinătatea. Cinstirea sa este uneori mai mare decât a unora dintre Apostoli. Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, noblețea…
Grupul psaltic „Sf. Ioan cel Nou” al Asociației Psaltichia îi invită pe suceveni cu mare bucurie la deosebitul Concert de colinde și cântări bizantine, marți, 8 decembrie, la ora 18:00,…
Bugetul Ministerului Muncii a fost supradimensionat cu peste 32 milioane de lei prin includerea unor sume care aparțineau unor asociații și fundații, iar ANPIS a făcut plăți necuvenite de peste…
Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind serviciile comunitare de utilități publice, care prevede că primarii și președinții CJ pot fi reprezentanți în AGA ale asociațiilor de utilități publice, după…
Curtea de Conturi semnalează, într-un raport publicat vineri, mai multe nereguli privind măsurile luate de Guvernul Ponta în 2014, care are au vizat alocări bugetare ilegale din Fondul de rezervă,…
Narcis Hogea, tatăl celei de-a 60-a persoane decedate în urma incendiului din Colectiv – Alex Hogea, care a murit la 19 ani -, spune că lista victimelor acestei tragedii este…
Judecătoria Sectorului 5 a confirmat redeschiderea urmăririi penale în cazul lui Traian Băsescu, în dosarul în care un bărbat din Craiova l-a reclamat pe fostul președinte că în 2007 a…
Persoanele rănite în incendiul din Colectiv care sunt în clinici din mai multe țări vor continua acolo tratamentul de recuperare, iar pacienții internați în spitale din Capitală ar putea fi…
Un grup de 23 de copii, cu vârste cuprinse între 5 și 14 ani, a participat vineri, la Palatul Cotroceni, la Hour of Code, campanie privind educația în domeniul IT,…
Cinci cetățeni somalezi, patru bărbați și o femeie, au fost prinși de polițiștii de frontieră din județul Botoșani în timp ce încercau să intre ilegal în România, cu intenția de…
Instanța supremă a decis, vineri, luarea măsurii arestului la domiciliu în cazul senatorului Dan Șova, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a…
Președintele Klaus Iohannis l-a delegat pe premierul Dacian Cioloș să participe la Reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles, în perioada 17-18 decembrie, informează vineri Administrația Prezidențială, citată…
Președintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o întâlnire cu Directorul Departamentului European al FMI, Poul Mathias Thomsen, în cadrul întrevederii fiind discutate „perspectivele pozitive” ale economiei României, dar și necesitatea…
Deputatul Florin Popescu a fost condamnat vineri, de instanța supremă, la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a cerut și a primit de…
Nouă cetățeni străini suspectați de terorism au fost expulzați din România în acest an, iar alți 246 de cetățeni din Orientul Mijlociu nu au fost primiți în țară, a declarat,…
Peste 2.600 de nereguli au fost găsite în cluburile, barurile, discotecile, sălile de cinematograf și mall-urile controlate de pompieri în ultima săptămână, iar 670 dintre comercianți au primit amenzi de…
Căpitanii Antonina Radu și Petrică George Matei, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov, au fost trimiși în judecată de DNA, fiind acuzați că au făcut verificări în…