Fundația Umanitară “O Nouă Viață” (FONV), cu sediul în orașul Siret, a organizat luni, 5 decembrie, între orele 09:00 – 10:00, marșul “Egal e Normal”. Acțiunea este la a cincea…
Moș Nicolaele dă întâlnire tuturor copiilor la Shopping City Suceava, în perioada 5-6 decembrie, între orele 16.00 – 20.00. Ca în fiecare an, Moș Nicolae și ajutoarele sale îi așteaptă…
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis estimarea evoluției valorilor termice și a precipitațiilor pentru intervalul 28 noiembrie – 11 decembrie 2016 și potrivit datelor, vremea va fi mai rece…
Managerul Spitalului „Sf. Maria” din Capitală, Narcis Copcă, s-a prezentat, luni dimineață, la sediul DIICOT pentru audieri după plângerea depusă „împotriva plății constituționale a dreptului la sănătate pentru un serviciu…
„Marché de Noël” este numele activității care va avea loc miercuri, 7 decembrie, începând cu ora 17:00, la Biroul Francez din cadrul Casei Prieteniei din Suceava. Acest eveniment, deja tradițional…
Societatea pentru Cultura Românescă „Mihai Eminescu” din Cernăuți lansează invitația de participare la tradiționala Sărbătoare a obiceiurilor de iarnă „Florile Dalbe”, care va avea loc loc duminică, 18 decembrie a.c.,…
Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava derulează, în perioada septembrie 2015 – august 2017, proiectul Erasmus+ ”Cities On Rivers” (Orașe de pe râuri), fiind coordonatorul european al întregului proiect, finanțat de…
Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciului Privat pentru Situații de Urgență al preotului Gabriel Puiu Florea, din comuna Cornu Luncii, au intervenit duminică cu patru autospeciale cu…
Casa de Cultură a Studenților Suceava organizează marți, 6 decembrie, începând cu ora 19.00, un concert extraordinar de Crăciun, susținut de Orchestra filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, sub bagheta maestrului Valentin…
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat existența conflictului de interese de naturăadministrativă și penală în cazul primarului comunei Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, precum și a stării de incompatibilitate în…
Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului organizează miercuri, 7 decembrie a.c., începând cu…
Un echipaj din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a efectuat sâmbătă, în jurul orei 17.30, semnale regulamentare de oprire unui autoturism înmatriculat în străinătate, care se deplasa pe strada…
Se exagerează, așa cred. Se strânge involuntar o sumă frumușică de exagerațiuni, care lovește solemnitatea la temelie și duce pe calea scurtă la maimuțăreală. Știți la ce mă refer? La…
Pentru aceia dintre noi care consideră cam fad gustul sărmăluțelor de post, această combinație va aduce un plus de aromă interesantă, cu tentă de nucă sau de carne. Aceste sărmăluțe…
Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Centrul Cultural „Bucovina” și Fundația Culturală a Bucovinei organizează astăzi, la ora 16.00, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii publice sucevene,…
„Moartea unui distins preot bucovinean” „Viața bisericească a Bucovinei a înregistrat zilele trecute o nouă pierdere prin dispariția timpurie și după suferințe lungi și chinuitoare a unuia dintre fii săi…
La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava se deschide astăzi, 5 decembrie, la ora 17.00, expoziția cu genericul „Picături de artă”, un dar pentru cei dragi oferit, în…
Ieri s-a încheiat turul de campionat în Liga a IV-a la fotbal pe județul Suceava. Deși ultima etapă a fost programată miercuri, 30 noiembrie, meciul dintre Șomuzul Preutești și Avântul…
Joi, de ziua națională a României, Asociația Județeană de Fotbal Suceava și Liceul cu Program Sportiv Suceava au organizat Cupa 1 Decembrie la fotbal, o competiție rezervată copiilor născuți în…
Voleibaliștii echipei Clubului Sportiv Municipal Suceava au suferit al doilea eșec din șapte meciuri jucate până acum, după un meci foarte disputat la CSU Știința București, 0 – 3 la…
Sâmbătă seara, echipa de handbal a Universității Suceava a reușit o victorie importantă pe terenul uneia din contracandidatele în lupta pentru menținerea în Liga Națională, CSM Făgăraș. Sucevenii au început…
După șapte etape în care n-a simțit gustul victoriei, Foresta Suceava a reușit sâmbătă să înceapă returul Ligii a II-a cu o victorie în fața propriilor suporteri, 4 – 1…
Ne reîntâlnim după trei derby-uri din campionate diferite, la care echipele favorite au condus cu 1-0, fără a reuși să câștige. Mai mult, la Dinamo-Steaua și City-Chelsea, gazdele și respectiv…
Mai mulți polițiști au fost ținta răfuielilor unor indivizi certați cu legea și care au încercat să-și facă singuri dreptate. În decurs de numai câteva zile s-au înregistrat mai multe…
Polițiștii suceveni au făcut scurte reprize de control în trafic, ocazie cu care au fost vizate autovehiculele care circulau în regim de taximetrie. Interesant este că din cele 50 de…
Accident cu final neprevăzut în municipiul Rădăuți. Un bărbat în vârstă de 32 de ani, care conducea un VW Golf, a lovit un biciclist. Accidentul s-a petrecut în jurul orei…
Remiza dintre Inter Conti și Vivendi înregistrată în etapa a XII-a face ca lupta pentru titlu să rămână deschisă cu o rundă înainte de finalul ediției a VIII-a a Campionatului…
O delegație formată din cinci suceveni, în frunte cu doctorul Petrea Dulgheru, președintele Colegiului Medicilor Veterinari Suceava, a fost Solia Cetății de Scaun a Sucevei la Marea Unire de la…
Echipa Novaoptic va ajunge astăzi, în Ajun de Moș Nicolae, la Preutești, pentru a le oferi gratuit un control la ochi celor 60 de preșcolari și școlari care provin din…
Pe 1 Decembrie, comuna Moldovița a îmbrăcat straie de sărbătoare. Cu mic, cu mare, au sărbătorit Ziua Națională a României. Gătiți în straie populare, elevi și profesori de la Liceul…
Clinica Oftalmologică Novaoptic a achiziționat recent primul angio-tomograf ocular din țară, clinica suceveană numărându-se printre cele 550 de clinici oftalmologice din lume care folosesc această tehnologie nouă. Angiografia OCT (OCTA)…
Zeci de copii și adulți cu dizabilități din județ, beneficiari ai centrelor sociale din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, au susținut sâmbătă, 3 decembrie,…
Primarul comunei Iacobeni, Angelica Fădor, care candidează de pe locul doi pe lista PNL Suceava pentru Camera Deputaților, a declarat că își dorește să ajungă în Parlamentul României pentru a…
Cabana Rarău, situată poate în unul dintre cele mai frumoase locuri din județul Suceava, a fost redeschisă în totalitate. Începând de săptămâna trecută, turiștii au la dispoziție noul restaurant al…
Câteva mii de persoane au fost prezente pe 1 Decembrie în centrul Sucevei pentru sărbătorirea Zilei Naționale a României. Anul acesta, Ziua Națională a fost marcată printr-o ceremonie militară și…
Liderul USR, Nicușor Dan, a fost prezent vineriîn Suceava pentru a-i susține pe candidații acestui partid pentru alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016. Înainte de întâlnirile cu simpatizanții…
Președintele Alianței Noastre România, Marian Munteanu, s-a întâlnit sâmbătă cu susținătorii săi din județul Suceava. La întâlnirea care a avut loc în sala mică a Casei de Cultură din Suceava,…
Candidatul PSD Suceava aflat pe locul doi pe lista pentru Camera Deputaților, Maricela Cobuz, consideră că doar cu un Guvern PSD România poate avea o politică de sănătate mult mai…
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că a solicitat zilele trecute Ministerului Transporturilor urgentarea procedurilor pentru începerea lucrărilor la noul drum expres dinspre Siret către Ploiești, cu legătură…
Un cumplit accident de circulație, în care și-a pierdut viata șeful Ocolului Silvic Dorna Candrenilor, Dinu Popescu, a avut loc miercuri, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, între localitățile Sărmășag și…
Elevii Școlii Gimnaziale „Acad. H. Mihăescu” Udești, din clasele a VII-a B și a VIII-a (coordonați de prof. Oana Anda Popescu, prof. Victorița Cojocaru și prof. Oana Trifan), au marcat…
A devenit o tradiție pentru Colegiul Tehnic “Alexandru Ioan Cuza” Suceava ca în preajma zilei de 1 Decembrie să sărbătorească Ziua Națională a României. Astfel, marți, 29 noiembrie, toată suflarea…
Manifestările de la Cernăuți, dedicate Zilei Naționale a României, au debutat la Catedrala Mitropolitană din Cernăuți cu un Te Deum pentru 1 Decembrie și o slujbă de pomenire a eroilor…
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc astăzi, 5 decembrie, pe Sfântul Sava cel Sfințit. El este ctitorul monahismului palestinian, intrând de mic în mănăstire, la vârsta de 8 ani. Sfântul Sava s-a…
Potrivit tradiției, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, orașul Patara (Turcia). Părinții au fost oameni înstăriți, dar și foarte credincioși. Și-au dorit mult un copil. Și…
Biserica „Sf. Nicolae” din curtea Spitalului Vechi – Suceava sărbătorește marți, 6 decembrie, de ziua Sf. Nicolae, primul hram. Programul liturgic începe de luni seară, 5 decembrie, de la ora…
Aurel Olarean a fost deputat PD, între anii 2004 și 2008. S-a întors în Rădăuți și a câștigat primăria pentru două mandate. Spune că a atras cele mai multe fonduri…
Legea alegerilor parlamentare, adoptată anul trecut de parlamentarii PSD și PNL după ce și-au dat mâna pe sub masă, este făcută pentru ei și evident, împotriva partidelor nou înființate. Vor…