Ministrul Turismului, Elena Udrea, a solicitat premierului Emil Boc, înaintea ședinței de miercuri a Executivului, alocarea, prin hotărâre, a sumei de 9 milioane de lei din Fondul de rezervă al Guvernului, pentru susținerea activității salvamarilor, au declarat agenției MEDIAFAX surse guvernamentale
Salvamarii din stațiunea Mamaia au anunțat, în urmă cu o săptămână, că nu vor mai interveni pentru ajutorarea persoanelor aflate în pericol de înec, deoarece nu au primit bani de la Guvern pentru desfășurarea activității.
Vicepreședintele Asociației Naționale a Salvamarilor, Adrian Râpă, a explicat că salvamarii nu mai pot fi ajutați financiar de către Primăria Constanța, așa cum s-a întâmplat în anii trecuți, și așteaptă fondurile de la Guvern, fiind necesară suma de 900.000 de lei, astfel încât cei aproximativ 120 de salvamari din Mamaia și Constanța să își poată desfășura activitatea.
El a afirmat că situația este similară și în celelalte stațiuni de pe litoral.
Ministrul Turismului, Elena Udrea, declara, în 16 mai, la Neptun, că nu s-a stabilit de unde vor proveni banii pentru plata salvamarillor, de la Ministerul de Interne sau din Fondul de Rezervă, dar că situația va fi reglementată și salvamarii vor fi plătiți.
„Există o lege care spune că banii vin de la bugetul de stat, dar nimeni nu vrea să-i dea. Toată lumea încearcă să spună că de la celălalt, nu de la el din buget. O să găsim sigur o soluție ca anul acesta să nu se întâmple ca în anii trecuți, când nu au fost bani de salvamari”, spunea Udrea.
Salvamarii de pe litoral s-au confruntat și anul trecut cu probleme financiare. În iulie 2008, ei au intrat în grevă japoneză și au amenințat cu greva generală din cauza neplății salariilor, situația rezolvându-se atunci înainte ca salvamarii să se retragă de pe plaje.