Fotbal

Turneul „Patru regiuni pentru Europa” se joacă pe Areni

Ciprian Anton vrea să câștige turneul „Patru regiuni pentru Europa”

Ediția din acest an a Turneului de fotbal „Patru regiuni pentru Europa”, competiție rezervată copiilor în vârstă de 16 ani, va avea loc la Suceava, în perioada 2-7 august. La acțiunea organizată de Consiliul Județean au fost invitate să participe selecționatele regiunilor Schwaben (Gemania), Mayenne (Franța), Cernăuți (Ucraina) și Suceava (România), meciurile urmând să se dispute pe stadionul Areni. Echipa Sucevei va fi pregătită de antrenorii Ciprian Anton și Bogdan Grosu, care se vor baza în cea mai mare parte pe fotbaliști provenind de la cluburile Sporting și LPS Suceava. „Tratăm cu mare seriozitate acest turneu, așa că am început antrenamentele încă de acum două săptămâni. Ținând cont că la ediția precedentă, care a avut loc în Franța, ne-am clasat pe locul al doilea fără să pierdem vreun meci, ne-am propus ca la turneul găzduit de orașul nostru să facem o figură la fel de frumoasă și de ce nu, să câștigăm competiția, ceea ce ar reprezenta o premieră pentru noi”, a declarat antrenorul Ciprian Anton.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Aproape 50 de tineri tenismeni s-au întrecut la turneul Tenis 10 MPG, organizat de ACS „Nada Florilor” Fălticeni

Județul Suceava va găzdui în august turneul internațional pentru juniori „Patru regiuni pentru Europa”

Zeci de tineri au reprezentat județul Suceava la turneul Patru Regiuni pentru Europa 2025, care a avut loc în Franța