Rechizitoriu

Trimis în judecată, după ce a tâlhărit două femei pe stradă

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a tâlhărit două femei pe stradă, au anunțat ieri reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Faptele s-au petrecut în aceeași zi, pe 24 iulie a.c., pe strada Republicii din municipiul Fălticeni, la o diferență de câteva minute.
Prima victimă a fost o localnică în vârstă de 48 de ani, căreia atacatorul i-a luat prin violență un lănțișor cu crucifix din aur.
A doua victimă, o tânără în vârstă de 30 de ani, a povestit că mergea spre serviciu când un tânăr necunoscut a bruscat-o și i-a smuls de la gât lănțișorul de aur, după care respectivul a fugit.
Judiciariștii poliției fălticenene au reușit să-l identifice pe principalul suspect, fiind vorba de un tânăr de 18 ani, Ioan Alin Isache, din localitate. Respectivul a fost dat ieri pe mâna judecătorilor, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie.
„În cursul urmăririi penale, față de inculpat a fost luată măsura arestării preventive de către Judecătoria Fălticeni la data de 28.07.2015, măsură care a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 zile, de către Tribunalul Suceava”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Recomandări

”Fila”, individul care a înjunghiat un bărbat în garsoniera acestuia din zona Gării Burdujeni, a primit 15 ani de pușcărie

Speranțe năruite pentru primarul din Mitocu Dragomirnei. Tribunalul Suceava i-a prelungit arestul la domiciliu cu încă 30 de zile

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Unul l-a strâns de gât și celălalt l-a amenințat cu un topor pe un bărbat de la care au furat 7.000 de lei

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei