Accident

Trei răniți, după ce un șofer a forțat o depășire

Un șofer care a intrat într-o depășire fără să se asigure a provocat un accident în care el și cei doi soți aflați în mașina care se deplasa regulamentar au ajuns la spital. Evenimentul rutier s-a produs luni seară, în jurul orei 18.30, pe DN 2, în apropiere de Bunești.
Conform Poliției, Dumitru I., în vârstă de 22 de ani, din comuna Dumbrăveni, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în depășirea unui autotractor aflat în fața sa, ajungând pe sensul opus de mers, unde a lovit frontal mașina condusă de Liviu T., în vârstă de 44 de ani, din Iași, care se deplasa regulamentar.
Cel mai mult de suferit în urma impactului a avut Laura T., de 41 de ani, aflată în mașina care se deplasa regulamentar. Ea a suferit o fractură a femurului drept, ceea ce înseamnă că are nevoie de minimum 80 de zile de îngrijiri medicale. Cei doi șoferi au fost și ei răniți, însă nu au leziuni grave.
Poliția precizează că ambii șoferi au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.

Recomandări

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Tânăr în arest după ce a ieșit în trafic, cu mașina, cu încă patru prieteni, deși este deja judecat pentru conducere fără permis

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa