Ministerul Agriculturii va propune Guvernului creșterea sprijinului acordat fermierilor pentru irigații, prin majorarea subvenției cu 75%, acordarea diferențiată a acesteia sau reducerea tarifelor la energia electrică folosită în acest scop, a declarat, ieri, secretarul de stat Gheorghe Albu.
Ministerul Agriculturii va prezenta Guvernului, în ședința din 9 aprilie, o informare privind starea sistemului de irigații, dar și propuneri pentru sprijinirea agricultorilor, după ce reprezentanții instituției au făcut mai multe vizite în teren.
Potrivit lui Albu, sprijinul pentru irigații ar putea crește prin majorarea plafonului subvenției, de la 400 la 700 lei pe hectar. O altă variantă ar fi acordarea diferențiată a plății în funcție de treapta de irigare (cât de departe se află terenul de stația de pompare a apei – n.r.) sau în funcție de tipul de cultură.
O altă propunere de sprijinire a fermierilor este furnizarea energiei electrice necesară irigațiilor la tarife mai reduse.