Trei oameni, un bărbat în vârstă de 39 de ani, soția sa în vârstă de 38 de ani și copilul lor de 4 ani, au trecut prin cumpăna vieții după ce căruța cu care se deplasau a fost lovită de un tren. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 13.30, la o trecere la nivel cu cale aferată aflată pe magistrala 500, care leagă Suceava de București, pe raza comunei Fântânele.
Cei trei au văzut cum trenul se apropie și au reușit să sară în afara gabaritului căii ferate. Trenul Regio 5605 Iași-Suceava a agățat însă calul înhămat la căruță, care a fost omorât. Un echipaj SMURD de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava s-a deplasat la fața locului, unde a constatat că, din fericire, nici unul din cei trei nu a suferit leziuni.
Din ancheta polițiștilor de la Serviciul Județean Transporturi Suceava rezultă că trecerea era semnalizată cu indicator Crucea Sf. Andrei și cu lumini și cu semnal sonor, iar bărbatul care conducea căruța a ignorat aceste avertismente și s-a angajat în traversarea liniei ferate duble.
În urma accidentului trenul Regio a înregistrat o întârziere de 16 minute.
Pe numele bărbatului care conducea atelajul hipo, domiciliat în Plopeni – Salcea, se va întocmi dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „distrugere sau semnalizare falsă”, infracțiune contra siguranței circulației pe căile ferate, pedepsită de noul Cod Penal la articolul 332.





