Coliziune

Trei mașini implicate într-un accident pe E85 din cauza unui șofer neatent

Două autoutilitare Iveco și Opel au intrat în coliziune cu un al treilea autoturism, marca Audi

Un bărbat de 52 de ani a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale mașinii după un accident care a avut loc luni după-amiază pe drumul european 85, în zona localității Cumpărătura. Totul s-a produs din cauza unui tânăr de 27 de ani, din comuna Bunești. Acesta se afla la volanul unei autoutilitare marca Opel și pentru că nu a păstrat o distanță suficient de mare a lovit o autoutilitară marca Iveco aflată în față, care la rândul ei a fost aruncată într-un autoturism marca Audi. Cel rănit se afla în autoutilitara Iveco și a fost transportat la Spitalul Județean Suceava pentru a i se acorda îngrijiri medicale, unde i s-a stabilit diagnosticul traumatism cranio-cerebral și contuzie coloană lombară. Toți cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și s-a constatat că nici unul din ei nu consumase băuturi alcoolice. La fața locului au mers pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, și un echipaj SAJ. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri zeci de minute.

Recomandări

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României