Trei gospodării, afectate de un puternic incendiu

Trei gospodării au fost afectate de un puternic incendiu izbucnit în dimineața zilei de luni. Flăcările au cuprins două case și mai multe anexe din satul Costișa, comuna Frătăuții Noi, și exista pericolul ca incendiul să se extindă și la gospodăriile din vecinătate. La prima gospodărie, flăcările au cuprins casa de locuit și două anexe gospodărești. La a doua proprietate, ardeau o anexă și podul casei de locuit. La a treia gospodărie era afectată o singură anexă.
Pentru stingerea focului, la fața locului au mers nu mai puțin de 6 autospeciale, atât ale pompierilor militari, cât și civili, dar și o ambulanță SMURD. Incendiul a fost localizat destul de greu și nu mai exista pericol de propagare a flăcărilor. La finalul operațiunii de stingere urmează ca pompierii să stabilească de la ce a plecat totul.

Trei gospodării, afectate de un puternic incendiu
Trei gospodării, afectate de un puternic incendiu

Trei gospodării, afectate de un puternic incendiu
Trei gospodării, afectate de un puternic incendiu
Trei gospodării, afectate de un puternic incendiu
Trei gospodării, afectate de un puternic incendiu
Trei gospodării, afectate de un puternic incendiu
Trei gospodării, afectate de un puternic incendiu

Recomandări

Membrii unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa

Membri unei familii cu trei copii, alertați în miez de noapte de un șofer care a sesizat că le-a luat foc casa