Licitație de miliarde de lei vechi, pentru îmbunătățirea traficului rutier în municipiul Suceava.
Trei firme din București și Timișoara își dispută cei 300.000 de lei (trei miliarde de lei vechi) alocați de municipalitatea suceveană pentru realizarea unui amplu studiul de trafic, care să cuprindă toate străzile orașului și să vină cu soluții concrete de îmbunătățire a condițiilor de trafic rutier. Inițial, la licitație intenționa să participe și o firmă suceveană, Fretta SRL, care, deși a cumpărat caietul de sarcini, nu s-a mai prezentat și cu o ofertă, la licitația de joi după-amiază.
Drept urmare, în cursă au rămas firmele Search Corporation SRL București , Incer Trans SRL București și Arcadis Eurometudes SA Timișoara, asociată cu Universitatea Timișoara și Veltona SRL.
Ofertele financiare ale acestora, precum și soluțiile tehnice propuse de fiecare firmă în parte vor fi analizate de comisia de licitații și pe parcursul săptămânii viitoare, abia apoi urmând să fie desemnată oferta câștigătoare.
În paralel cu realizarea acestui studiu de amploare, în municipiul Suceava vor fi puse curând în aplicare interdicții la parcarea autovehiculelor de mare tonaj.
De asemenea, primarul Sucevei, Ion Lungu a anunțat că din luna august va fi funcțional în oraș un sistem de supraveghere video a principalelor intersecții, măsură care va duce la responsabilizarea șoferilor aflați în trafic.
Licitație
Trei firme își dispută cei 300.000 lei alocați pentru studiul de trafic al Sucevei






