Victime

Trei bicicliști răniți în accidente, din cauza erorilor grave comise în trafic



Un bărbat și două femei care se deplasau pe biciclete au ajuns la spital, răniți în urma unor accidente rutiere stupide. Cele trei accidente s-au înregistrat la finele săptămânii trecute, în interval de mai puțin de 24 de ore.
Într-un prim caz, duminică dimineață, în jurul orei 5.30, un bărbat în vârstă de 55 de ani din Verești a ajuns la Spitalul Județean, relatând că în seara zilei de sâmbătă a fost implicat într-un accident în timp ce se deplasa pe un drum comunal neclasificat din Corocăiești. Bărbatul a declarat că a fost deranjat de luminile unui autovehicul care circula din sens opus și a frânat brusc, căzând pe carosabil. Duminică dimineață, la aproximativ opt ore de la accident, biciclistul avea o concentrație de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un al doilea accident cu victimă biciclist a fost înregistrat duminică, în jurul orei 15.40, pe DC 55, în satul Stânca, din comuna Zvoriștea. O tânără în vârstă de 18 ani, domiciliată în Suceava, s-a dezechilibrat, probabil din cauza unei defecțiuni, și a căzut. Tânăra a ajuns la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticată cu un traumatism cranio-cerebral și traumatism toraco-abdominal, fiind internată la Neurochirurgie.
Tot duminică, la ora 17.00, o biciclistă în vârstă de 31 de ani, din Suceava, care se deplasa pe strada Ana Ipătescu, pe trotuar, s-a lovit violent de un stâlp. Ajunsă la spital, femeia a fost diagnosticată preliminar cu leziuni grave, un traumatism cranio-cerebral și un traumatism toraco-abdominal, fiind internată în secția de Chirurgie – ATI.
Accidentele cu bicicliști sunt o mare problemă la nivelul județului Suceava. Conform analizelor Serviciului Rutier Suceava, în primele șase luni ale acestui an, indisciplina bicicliștilor (accidentele produse din vina acestora), a fost a treia cauză a producerii accidentelor grave. Nu puține au fost accidentele soldate cu decese în rândul bicicliștilor ori cu vătămări corporale grave.



Recomandări

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme
Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme