Trei bărbați au fost răniți după ce mașina în care se aflau s-a izbit într-un parapet metalic

Duminică, la ora 20.35, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Bucovinei, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, un bărbat de 32 de ani, din județul Botoșani, nu a adaptat viteza de deplasare pe un carosabil ud și pe timp de ploaie, iar într-o curbă ușoară la stânga a părăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal de un parapet metalic.În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a unui pasager de 38 de ani din județul Botoșani și rănirea ușoară a conducătorului auto și a unui bărbat de 39 de ani, din județul Botoșani, pasager în același autoturism.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte