De astăzi

Transportul în comun în Suceava, scumpit și pentru cei cu abonamente

De astăzi, sucevenii au de plătit mai mult cu 20% la achiziționarea abonamentelor de călătorie cu mijloacele de transport în comun aparținând TPL, după ce Consiliul Local Suceava a aprobat majorarea tarifelor la abonamente.
Noul preț al unui abonament lunar, valabil pe toate traseele acoperite de autobuzele și microbuzele TPL, este de 60 de lei, în loc de 50 de lei, cât era până în prezent. Pentru cei care au nevoie de abonamente pentru perioade mai scurte de timp există varianta de abonament valabil 15 zile, la un preț de 36 de lei, în loc de 30 de lei, cât era până acum, în vreme ce prețul unui abonament valabil o săptămână este de 22 de lei, în loc de 18 lei.
Decizia de majorare a tarifelor TPL vine ca urmare a solicitării societății de Transport Public Local, care înregistrează pierderi, pe fondul majorării TVA-ului de la 19 la 24%, al scumpirii carburanților, dar și al reducerii numărului de călători.
Reprezentanții opoziției din Consiliul Local s-au declarat fățiș contra adoptării acestei decizii, considerând că o nouă scumpire nu este deloc favorabilă populației, dar nici TPL-ului, care va înregistra o scădere și mai mare a numărului de călători. Voturile contra date proiectului de reprezentanții PSD și PNL au fost insuficiente, încât proiectul de hotărâre a fost adoptat, cu 14 voturi pentru, cinci contra și o abținere.

Recomandări

„Țara Dornelor” îi răsplătește pe turiștii care aleg să rămână aici cel puțin 3 nopți. OMD lansează Welcome Card, cu reduceri și beneficii

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit

Eco-destinația Țara Dornelor oferă în această vară circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat

Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat
Din această vară, eco-destinația Țara Dornelor oferă circuite turistice de o zi cu ghizi locali și transport organizat