România speră că summitul NATO, organizat la București în perioada 2-4 aprilie, va contura o „strategie” pentru Afganistan, care să nu fie limitată la trimiterea de întăriri militare, a declarat joi președintele Traian Băsescu, în cadrul unei întâlniri cu presa străină, relatează AFP.
„Sperăm ca summitul NATO să contureze o viziune, o strategie referitoare la Afganistan, care nu trebuie să mai fie văzut doar ca un câmp de luptă”, a precizat Băsescu.
O astfel de strategie „nu ar trebui să facă referire exclusiv la desfășurarea de trupe suplimentare, dar și la soluții de dezvoltare” a acestei țări, a adăugat el.
„Alianța Nord-Atlantică trebuie să arate că intervenția militară este urmată de un proiect de dezvoltare”, a mai spus președintele român.
În opinia sa, „România intenționează să își mențină angajamentul în Afganistan și a răspuns deja la solicitările de întăriri, sporindu-și contingentul de la 500 la 780 de persoane și redesfășurându-l în sud”.
Bucureștiul „dispune de resurse” pentru a-și spori prezența militară și ar putea desfășura o companie suplimentară, dar „așteaptă un angajament în acest sens din partea tuturor statelor membre, în special în sud”, unde luptele împotriva talibanilor sunt mai dure.
Ofițerii superiori care se ocupă de Forța Internațională de Asistență pentru Securitate (ISAF) a NATO au afirmat că au nevoie de circa 6.000 până la 10.000 de soldați suplimentari, pentru a lupta împotriva insurgenței talibane.
ISAF, care dispunea de 6.000 de persoane la crearea sa în 2003, are în prezent peste 47.000, provenind din 39 de țări.