Timp de două zile, de astăzi până sâmbătă seara, traficul rutier pe strada Alexandru cel Bun (în spatele sediului Primăriei Suceava), va fi închis, pentru a putea fi executate o serie de lucrări din cadrul proiectului de extindere și reabilitare a rețelelor de apă și canalizare.
„Conform notificării făcute de constructor, firma Pfeiffer, traficul rutier va fi închis de vineri de la ora 13.00 până sâmbătă la ora 16.00. Condiția pusă de noi în momentul aprobării închiderii de stradă a fost ca la final strada să fie și asfaltată, încât să nu apară noi probleme de circulație”, a precizat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Tot în aceste două zile, vineri și sâmbătă, se va lucra și pe strada Universității, pe porțiunea de la Stadionul Areni până la intersecția cu Alexandru cel Bun, la aducerea la starea inițială a porțiunilor de stradă pe care s-a lucrat la finele săptămânii trecute. Turnarea betoanelor va începe de vineri de la ora 18.00 și urmează a fi finalizată până sâmbătă la ora 16.00.





