Circulația rutieră a mașinilor de mare tonaj a fost restricționată în zilele de sâmbătă și duminică pe DN 17 A, între localitățile Ratoș și Dornești. Potrivit subprefectului județului Suceava Angela Zarojanu, traficul rutier a fost îngreunat din cauza viscolului, vizibilitatea fiind redusă, în unele locuri, sub zece metri. Zarojanu a spus că primele probleme au apărut sâmbătă la amiază, vântul puternic viscolind zăpada pe carosabil, astfel încât circulația mașinilor a fost îngreunată. Pentru a se evita producerea unor accidente, începând de sâmbătă la amiază și până în seara aceleiași zile, circulația mașinilor cu o greutate mai mare de 3,5 tone a fost restricționată pe porțiunea Drumul Național 17 A, între localitățile Dornești și Ratoș, spre vama Siret.
Problemele cauzate de viscol au apărut și duminică la amiază, fiind necesară impunerea de noi restricții pentru mașinile de mare tonaj, în așa fel încât utilajele de deszăpezire să poată acționa pentru îndepărtarea zăpezii de pe carosabil. În cursul zilei de ieri, vântul a suflat în rafale cu o viteză cuprinsă între 50 – 60 km/h. Angela Zarojanu a precizat că și duminică, circulația mașinilor cu o greutate mai mare de 3,5 tone a fost oprită între localitățile Ratoș și Dornești, acestea fiind redirecționate pe DN 2 Siret – Românești și pe DN 2H Românești – Milișăuți – Rădăuți.
Tot în cursul zilei de ieri, traficul era îngreunată și pe traseul Grănicești – Siret, mașinile circulând în condiții de iarnă. Zarojanu a mai precizat că în cursul zilei de ieri, echipajele de poliție au acționat în permanență pe DN 2 și pe DN 17 A, oprind autoturismele care nu erau echipate corespunzător pentru circulație în condiții de iarnă.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, prin județ s-au produs mai multe tamponări și accidente, din fericire fără urmări tragice. Pe drumul european 576, în zona cabanei Ilișești, un autoturism marca Audi, cu număr de Bistrița Năsăud, a derapat din cauza poleiului, s-a izbit de un mal de pământ, iar apoi s-a răsturnat pe carosabil. Din fericire, nici șoferița, și nici tatăl acesteia, care se afla în dreapta, nu au suferit leziuni, scăpând doar cu o spaimă pe cinste.





