Toți pacienții cu gripă AH1N1 internați la Institutul „Matei Balș” au fost externați – 2



Toți pacienții cu gripă AH1N1 internați la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” au fost externați, ieri, iar Institutul „Cantacuzino” nu a mai confirmat niciun caz nou de infectare cu acest virus.
Ministerul Sănătății a informat, marți, că niciun caz nou de infectare cu virusul gripal AH1N1 nu a fost confirmat de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino”.
În ultimele 24 de ore au fost confirmate 108 cazuri noi de infectare cu virusul gripei AH1N1.
Marea Britanie a raportat majoritatea cazurilor înregistrate: 71. Italia și Olanda au raportat câte 10 cazuri noi, Elveția 6, Germania 5, Danemarca și Suedia câte 2 cazuri noi fiecare. Olanda a raportat primele cazuri de transmitere la nivel de țară, fiind vorba de două persoane care au intrat în contact cu două cazuri confirmate – persoane care au călătorit în Statele Unite.
În lume, sunt înregistrate un total de 24871 de cazuri, din care 284 în ultimele 24 de ore. Două insule din Caraibe au raportat primele cazuri: Martinique și Dominica.
Ministerul Sănătății (MS) a informat, cu o zi în urmă, că cele șapte zile de monitorizare a contacților tinerei de 28 de ani infectată cu virusul gripal AH1N1 s-au încheiat și că în acest interval de monitorizare nu au mai fost persoane care să prezinte simptome specifice infecțiilor respiratorii.
Ministerul Sănătății reamintește populației, în special celor care călătorec, să respecte recomandările medicilor privind regulile igienico-sanitare pentru a evita, în această perioadă, îmbolnăvirile cu noul virus gripal AH1N1: să evite contactele strânse cu persoanele bolnave, iar când tușesc sau strănută să-și acopere gura și nasul cu o batistă. Astfel, se poate reduce riscul ca cei din jurul lor să se îmbolnăvească. După utilizare, batista trebuie aruncată la gunoi.
Spălarea mâinilor contribuie la protecția împotriva microbilor. „Spălați-vă mâinile, des, cu apă și săpun, în special după ce tușiți sau strănutați. Produsele de curățare a mâinilor pe bază de alcool pot fi, de asemenea, eficiente. Evitați să vă atingeți ochii, nasul sau gura, pentru că microbii se răspândesc frecvent atunci când o persoană atinge un obiect contaminat, atingându-și apoi ochii, nasul sau gura”, explică MS.
De asemenea, MS indică curățarea suprafețelor dure, cum ar fi mânerele ușilor, utilizând frecvent un produs normal de curățare.
„Dacă sunteți bolnav, păstrați distanța față de celelalte persoane pentru a evita să le contagiați. Evitați aglomerațiile și mulțimile. Evitați să mergeți la serviciu sau la școală și, în general, să ieșiți din casă pentru diferite motive”, mai spune MS, adăugând că astfel se va reduce riscul de a contamina alte persoane.