Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Suceava a finalizat concursurile pentru ocuparea funcțiilor de șef de post de poliție în cele 92 de comune unde locurile erau vacante, noul proces de reorganizare fiind aproape finalizat. După cum a precizat inspectorul principal Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, s-au desfășurat concursuri pentru șefia a 92 de posturi de poliție comunale din județ, în condițiile în care șase posturi erau deja ocupate, făcând parte din vechea structură de organizare, cu secții rurale de poliție.
După noua organizare, la fiecare post de poliție comunal lucrează între trei și șase subofițeri.
Noul sistem de organizare implementat de Ministerul Administrației și Internelor (MAI) a crescut din nou considerabil importanța posturilor de poliție comunale. Reamintim, anul trecut, după înființarea în județ a 15 secții de poliție rurală, majoritatea posturilor comunale rămăseseră doar cu un singur lucrător, care avea program de lucru între orele 8.00-16.00.
În noua formulă, posturile de poliție au revenit în actualitate, însă cel puțin deocamdată au fost păstrate în paralel și secțiile de poliție rurală. La acestea din urmă lucrează cu precădere ofițeri care vor coordona activitatea de la posturi și se vor implica direct în cauzele mai complexe.





