Toader despre inițiativa lui Prigoană de desființare a DNA: PDL nu îl susține, riscă sancțiuni



Liderul grupului PDL din Camera Deputaților, Mircea Toader, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că PDL nu susține inițiativa lui Silviu Prigoană privind desființarea DNA, iar deputatul riscă sancțiuni pentru că nu respectă linia politică a partidului. „Eu nu știu de această informație. Dacă este o declarație reală și a făcut-o în nume personal, și cred că a făcut-o în nume personal, noi ca grup parlamentar al PDL și cu atât mai mult la nivelul conducerii Biroului Național, nu am auzit și nici nu susținem o asemenea inițiativă”, a spus Mircea Toader, despre anunțul făcut de Silviu Prigoană.
Toader a precizat că, dacă deputatul PDL dorește să promoveze o astfel de lege, va trebui să se supună rigorilor impuse de statut, care spune că nu poate să promoveze în numele partidului niciun fel de inițiativă și nu va mai avea nici sprijinul poltic în acest sen.
„Există sancțiuni în acest sens, dacă nu respecți hotărârile politice ale partidului și linia politică a partidului”, a adăugat liderul deputaților PDL.
Întrebat dacă sancționarea lui Silviu Prigoană ar putea însemna și excluderea acestuia din partid, Mircea Toader a răspuns: „Este departe încă, eu zic că orice om are dreptul la inițiativă, chiar și un parlamentar are dreptul la inițiativele sale personale, dar, dacă nu sunt sprijinite politic de partid, își asumă ridicolul, pentru că nu o să voteze nimeni”.
Referitor la afirmația lui Prigoană potrivit căreia are sprijinul mai multor parlamentari PDL, PSD și PNL pentru această inițiativă, Toader a precizat că acesta „poate să spună multe, dar așa cum prevede regulamentul, orice inițiativă trebuie supusă votului grupului parlamentar.
„Nu am avut o astfel de discuție, nici măcar o intenție”, a adăugat liderul grupului PDL din Cameră.
„Când ești înregimentat politic, chiar dacă ai dreptul la opinii, acestea trebuie să corespundă cu cele ale partidului”, a conchis Toader.
Deputatul PDL Silviu Prigoană a declarat pentru Q Magazine că va depune, în perioada următoare, o inițiativă legislativă pentru desființarea DNA, el menționând că are deja susținerea mai multor parlamentari PDL, PSD și PNL.
Prigoană susține că analizează această inițiativă de mai multă vreme.
„Consider că o asemenea instituție nu trebuia creată, nu își are rostul, toți cetățenii, indiferent de fapte, sunt egali în fața legii și trebuie cercetați de aceleași organisme, fără discriminare. De aceea, am în pregătire pentru viitorul apropiat o initativa legislativă menită să ducă la desființarea acestui Departament și înglobarea procurorilor săi în Parchetul General. Am deja sprijinul tuturor colegilor din grupul parlamentar al PDL cu care am discutat problemă, deși nu am apucat să o discut cu toți, și pot să va mai spun că această inițiativă va fi susținută și de parlamentari ai PSD și PNL, cu care, de asemenea, am avut consultări”, a spus Prigoană, citat de Q Magazine.
Prigoană mai susține că DNA a fost înființat „la dorința unui singur om, un politician care a vrut să aibă un buton pe care să apese când vrea el, că să își intimideze adversarii politici, dar a sfârșit, culmea ironiei, prin a fi, el însuși, anchetat de organismul respectiv”.