Tineri loviți în stradă cu un par, în centrul Cajvanei

În noaptea de joi spre vineri, la ora 02.18, IPJ Suceava a fost sesizat despre faptul că două persoane au fost victimele unei agresiuni în centrul orașului Cajvana.Polițiștii deplasați la fața locului au identificat doi localnici, unul de 32 ani și celălalt de 27 ani, care au declarat faptul că în timp ce se aflau pe un drum comunal din localitate au fost loviți fără motiv cu un par de un bărbat de 45 ani, din aceeași localitate.Cele două victime au fost transportate cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, necesitând 7-9 zile de îngrijire medicale.„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă

Cinci bătăuși, condamnați pentru o agresiune criminală de acum 8 ani, cu rupturi de organe și 11 coaste rupte. Agresorii nu au ajuns nici acum la pușcărie