Diversitatea culturală

Tineri din șapte țări, prezenți la Suceava pentru proiectul „Diversity Bridge”

Tineri din șapte țări sunt prezenți la Suceava, în perioada 12-21 februarie, pentru a dezbate tema „Diversitatea culturală, cetățenia activă și voluntariatul”. Asociația Regională de Educare a Adulților Suceava (AREAS) implementează proiectul „Diversity Bridge”, finanțat de Programul Tineret în Acțiune al Uniunii Europene (http://www.tinact.ro). Scopul principal al proiectului constă în organizarea de activități de tineret pentru un grup de 35 de tineri, care provin din statele UE și non-UE, pentru a încuraja înțelegerea reciprocă și pentru a facilita activitățile de comunicare și de voluntariat, înțelegerea diversității culturale, prin culturi diferite, pe care le vor întâlni în acest proiect.
Președintele AREAS, Petru Vasile Gafiuc, ne-a spus că asociația va desfășura activitățile din cadrul proiectul “Diversity Bridge” în colaborare cu partenerii din Italia, Turcia, Republica Moldova, Ucraina și Serbia. „Acest proiect sprijină îndeplinirea obiectivelor generale, menționate în cadrul legal al Programului Tineret în Acțiune: promovarea cetățeniei active a tinerilor și a cetățeniei lor europene, în general, încurajarea înțelegerii reciproce între tinerii din diferite țări, precum și promovarea cooperării europene în domeniul tineretului. Se vor folosi metode nonformale de educație, prin crearea unui grup de discuții comune și susținerea inițiativelor de proiecte viitoare, care va fi rezultatul atelierelor de lucru, ceea ce duce la noi parteneriate europene”, a explicat Vasile Gafiuc.
Pentru mai multe detalii, aveți la dispoziți numărul de telefon 0742 804 401 sau e-mailul: nrobciuc@yahoo.com.

Recomandări

Cooperare transfrontalieră pentru siguranța cetățenilor: Proiectul „Be preventive” a fost lansat oficial la Suceava

„Servicii comunitare pentru familii unite”, proiect de care beneficiază copii din Suceava, Fălticeni, Baia, Valea Moldovei și Dolhești

Anunț privind finalizarea implementării proiectului “CENTRU COMUNITAR INTEGRAT ÎN ORAȘUL FRASIN, JUDEȚUL SUCEAVA”

Dezvoltare profesională prin mobilitate europeană VET – oportunități pentru elevii Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului