Țigări de contrabandă de aproape 600.000 de lei, descoperite într-un imobil din Straja

Vineri, în urma unor activități investigative specifice desfășurate pe linia contrabandei cu țigări, polițiștii suceveni au obținut informații despre faptul că la gospodăria unui bărbat de 70 ani, din comuna Straja, există o cantitate mare de țigarete de contrabandă, la această locație fiind constituit un depozit pentru țigarete ce urmează a fi distribuite și comercializate în perioada următoare, în special pe perioada de iarnă, când trecerea țigărilor peste fâșia verde este mai dificilă.La nivelul Poliției Orașului Vicovu de Sus s-a constituit o echipă operativă care a efectuat investigații în zona respectivă, coroborat cu datele deținute anterior. După ce au fost supravegheate imobilul și dependințele, s-a acționat pentru deschiderea unei anexe, fiind găsite mai multe colete învelite în folie de culoare neagră. Proprietarii imobilului a declarat că nu știau de prezența acestora și în ce împrejurări aceste colete au ajuns în acel loc, fiind de acord să predea organelor de poliție respectivele colete conținând țigarete de contrabandă.A fost efectuată cercetarea locului faptei, fiind găsite 115 colete, care au fost transportate la IPJ Suceava.În urma inventarierii au rezultat 57.402 pachete de țigarete (1.148.040 țigarete), în valoarea totală de aproximativ 574.000 lei.Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „contrabandă” în vederea stabilirii cu exactitate a condițiilor săvârșirii faptei, identificării tuturor participanților și pentru stabilirea gradului de participație penală, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Țigări în valoare de 110.000 de lei, în autoturismul Audi A6 abandonat de contrabandistul urmărit de polițiști

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb

Țigări de contrabandă de 50.000 de euro, confiscate din două mașini, după o acțiune de interceptare la intrarea în Suceava