Militari americani și-au dat viața pe teritoriul și în spațiul aerian al României pentru înfrângerea tiraniei și fascismului în cel de al Doilea Război Mondial, a declarat, vineri, însărcinatul cu afaceri al SUA, Dean Thompson, cu ocazia Zilei de Comemorare a Eroilor, informează Mediafax.”Familii și prieteni vor începe în curând să se reunească peste tot în Statele Unite pentru picnicuri, excursii și grătare în curțile din spatele caselor în acest sfârșit de săptămână cu ocazia Zilei de Comemorare a Eroilor (Memorial Day) care reprezintă începutul verii. În timp ce aceste petreceri constituie evenimente sociale familiare pentru americani, este important să ne amintim semnificația adevărată a acestei zile. Nu trebuie să considerăm niciodată că scopul nobil și solemn al acestei zile ni se cuvine pur și simplu”, a declarat, vineri, însărcinatul cu afaceri al SUA la București, Dean Thompson, în cadrul unei ceremonii de depunere de coroane la Monumentul comemorativ din Parcul Kiseleff dedicat eroilor americani din cel de-al Doilea Război Mondial.





