După două luni de negocieri intense, noul operator de termoficare al Sucevei pentru următorii 20 de ani a fost desemnat. Thermonet, societate înființată de compania Adrem Invest, care a construit și noua centrală de termoficare, pe biomasă, împreună cu Elsaco – compania care gestionează toate repartitoarele de costuri din municipiul Suceava, poate prelua activitatea Termicii de luna viitoare.
„După două luni de negociere s-a finalizat raportul negocierilor purtate cu cele trei firme – Veolia, Thermonet și Transagent. Au fost negocieri grele”, a spus primarul Ion Lungu, care a felicitat membrii comisiei de licitație pentru munca depusă.
„Prima ofertă a fost cea de la Veolia Energie, care a venit cu un preț de 267,47 lei plus TVA, pentru transportul și distribuția unei gigacalorii. După o lună și jumătate de negocieri a scăzut la 207,9 lei plus TVA. Din păcate au pus condiții care excedau caietul de sarcini și nu au putut fi acceptate, încât oferta lor a fost descalificată”, a explicat șeful municipalității sucevene.
În aceste condiții, decizia finală a trebuit să fie luată între oferta celor de la Transagent – societatea înființată de Consiliul Local Suceava, care a venit și cu cel mai mic preț de transport și distribuție a energiei termice, și a celor de la Thermonet, care a venit cu un preț ceva mai ridicat, dar cu o serie de avantaje pe partea tehnică și de investiții.
„Thermonet a avut o ofertă de 191 de lei inițial, dar a coborât până la 180 de lei. Transagent a avut o ofertă de preț de 147,48 de lei. Dar decizia finală s-a luat în baza mai multor criterii, prețul fiind unul dintre acestea”, a adăugat Lungu.
Clasamentul final este: Thermonet 312,68 de puncte, Transagent 283,10 puncte.
Noul operator de termoficare al Sucevei va putea lua locul Termicii de luna viitoare, teoretic, din data de 13 octombrie, când expiră termenul de 30 de zile în care raportul final al negocierii trebuie să stea la dispoziția Consiliului Local, înainte de a fi luată o decizie.
Pregătirea pentru iarnă, o necesitate
Chiar de Thermonet mai are de parcurs o serie de pași înainte de a deveni oficial noul operator de termoficare al Sucevei, săptămâna viitoare, conducerea firmei va fi convocată la o discuție referitoare la pregătirile pentru iarnă.
„Având în vedere că iarna bate la ușă, luni îi voi chema pe cei de la Thermonet la o discuție, să vedem cum ne pregătim pentru iarna viitoare, cum se face predarea-primirea instalațiilor, să avem o discuție cu Bioenergy, să facem o discuție comună în aceste 30 de zile”, a concluzionat Ion Lungu.
Deocamdată, Termica mai poate presta acest serviciu public până pe data de 28 septembrie, când expiră cele 90 de zile în care a fost autorizată să mai furnizeze apă caldă sucevenilor, după intrarea societății în faliment.






