Teodor Atanasiu: PNL nu susține declarația privind Republica Moldova inițiată de Tăriceanu

Vicepreședintele Senatului Teodor Atanasiu a declarat joi că PNL nu este de acord cu declarația Parlamentului față de afirmațiile ambasadorului SUA la Chișinău și că rolul Senatului este să arate care este calea pentru unificarea Moldovei cu România, nu să sancționeze greșeala diplomatului, scrie Mediafax.”Declarația propusă de președintele Senatului a fost trimisă la Comisia de politică externă, iar PNL are o poziție foarte clară pe care a avut-o de fiecare dată. Deși ambasadorul american a greșit, cred că declarația unui Parlament, a unui Senat al României trebuie să fie mult mai amplă și mult mai cuprinzătoare decât o simplă sancțiune a greșelii unui om”, a declarat senatorul PNL Teodor Atanasiu.Atanasiu a mai spus că liberalii sprijină parcursul european al Republicii Moldova și că vor o declarație referitoare la planurile României și Republicii Moldova ca „poporul român să fie integrat în aceeași țară”.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Școala „Bogdan Vodă” Câmpulung a încheiat un parteneriat cu două unități din Republica Moldova

Prof. univ. dr. habil. Veronica Grosu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din Moldova

Veronica Grosu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din Moldova

Peste 300 de concurenți din România, Republica Moldova și Ucraina, prezenți la Festivalul „Voci de Îngeri”, la Suceava. Află care sunt câștigătorii