Participanții la audierea publică pe tema taxei de poluare auto au recomandat Executivului, printre altele, eșalonarea plății taxei, corelarea cuantumului acesteia cu cel plătit de alți poluatori și extinderea bazei de impozitare și pentru mașinile deja înmatriculate.
Executivul nu este obligat să țină cont de recomandările făcute de Comisia de Experți a audierii publice pe tema taxei. Pe lângă plata în rate a taxei și introducerea obligativității acesteia și pentru mașinile care deja rulează în România, pe principiul „poluatorul plătește”, participanții la audierea publică au mai cerut și aplicarea fără discriminare a taxei auto, indiferent de proprietarul mașinii și de statutul său.
„Cu alte cuvinte, depozanții (cei care au depus sugestii scrise în cadrul audierii publice – n. red.) au cerut restrângerea listei de entități exceptate de la plata taxei auto, singurele excepții admise de majoritatea acestora fiind mașinile din sistemul sanitar și din cel de salubrizare”, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, profesorul Dan Manoleli, membru al Comisiei de Experți a audierii publice, cel care a prezentat jurnaliștilor recomandările participanților către Guvern.
Propuneri.
Unii dintre depozanți au propus plata taxei strict în funcție de gradul de poluare al mașinii, stabilit cu ocazia fiecărei inspecții tehnice periodice obligatorii. Alții au propus calcularea taxei având în vedere întregul ciclu de viață al mașinii, producătorul și gradul de rulare.
Alții au sugerat Executivului să coreleze actul normativ prin care se introduce taxa cu celelalte acte normative deja existente, cerând totodată mecanisme clare de control referitoare la modul de cheltuire a banilor.
Recomandările au fost transmise, ieri, Guvernului, și constituie o sinteză a punctelor de vedere exprimate de cei 101 cetățeni care au participat la audierea publică pe această temă.
Dintre aceștia, 38 s-au înscris și la susținerea publică a punctului de vedere, desfășurată în urmă cu o săptămână, însă doar 29 dintre ei au și luat cuvântul, restul fiind absenți.
Din cele 101 puncte de vedere, nouă au aparținut reprezentanților unor instituții guvernamentale care susțin proiectul, 18 au venit de la ONG-uri, trei de la partidele politice (PLD, PC, PNL), șase au fost emise de reprezentanții unor companii, unul de reprezentantul confederației sindicale Cartel Alfa iar restul de 64 au fost trimise de cetățeni care nu reprezentau interesele vreunei entități.
Pro sau contra.
Având în vedere criteriul pro sau contra introducerii taxei, 21 dintre depozanți s-au declarat susținători „fără rezerve” ai proiectului (în afară de cei nouă reprezentând Executivul), în timp ce alți 22 au respins „categoric” introducerea taxei. Restul de 49 de intervenții au recunoscut necesitatea introducerii unei taxe de poluare, dar au propus corecții și amendamente la textul proiectului de OUG propus de Guvern.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că Executivul va susține necesitatea aplicării taxei pe poluarea provenită de la autoturisme chiar dacă este o decizie nepopulară sau dacă va determina costuri electorale pentru Executiv ori PNL. El a arătat că preferă să aibă o atitudine responsabilă, în loc să adopte o atitudine populistă în privința acestui subiect.





