Tentativă de omor

Tată-socru, trimis în judecată pentru că și-a înjunghiat nora

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Dorna Arini, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru infracțiunea de tentativă de omor, victimă fiind nora sa, o tânără în vârstă de 26 de ani. Inculpatul, Ioan Chiriloaia, se află în arest preventiv din ziua în care a comis fapta, 14 mai 2015.
În acea zi, rezultă din anchetă, bărbatul era în stare de ebrietate la domiciliu, unde se aflau nora sa, Loredana R., și fetița de câteva luni a acesteia. Tânăra a făcut „greșeala” de a-i cere socrului să facă liniște, întrucât fiica sa era bolnavă și dormea. Din ancheta procurorului criminalist rezultă că bărbatul de 51 de ani a devenit foarte furios în momentul în care i s-a cerut să nu mai vocifereze și să închidă ușa la casă.
„Lucrurile s-au precipitat, au căpătat o turnură neașteptată, astfel că în timp ce victima i-a cerut inculpatului să părăsească locuința, acesta a devenit violent, a luat dintr-un sertar din bucătărie un cuțit și în momentul în care s-a intersectat cu nora sa i-a aplicat o lovitură puternică cu acel obiect la nivelul toracelui. Victima a avut prezență de spirit, a încercat să îl dezarmeze de cuțit, după care l-a îndepărtat pe inculpat, lovindu-l potrivit declarațiilor cu o cizmă din cauciuc la nivelul capului”, se arată în rechizitoriu cum s-au petrecut lucrurile.
În urma agresiunii tânăra a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile de îngrijiri medicale, medicii legiști apreciind că leziunea a fost de natură a-i pune în primejdie viața.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști