Proprietarii de mașini mici sau de mare capacitate trebuie să plătească pentru poluarea aerului, iar Guvernul nu își poate permite să amâne luarea unor măsuri doar pentru că nu sunt populare, a declarat, joi, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
„Sunt convins că fiecare persoană suferă din cauza aerului aproape irespirabil determinat de poluare, iar vinovați suntem toți cei care folosim mașini. Până de curând, nimeni nu plătea nimic, dar de acum încolo vor plăti cei care poluează, indiferent că vorbim de mașini mici sau de mare capacitate. Nu este ușor, dar suntem obligați să înțelegem principiul «poluatorul plătește»”, a afirmat premierul, la audierea publică pe marginea proiectului de ordonanță de urgență privind taxa de poluare auto.
Conform datelor prezentate de șeful Guvernului, la nivelul Uniunii Europene sunt înregistrate anual aproximativ 300.000 de decese premature din cauza unor boli provocate de poluarea aerului. și a traficului care generează emisii de dioxid de carbon și alte noxe.
Tăriceanu a încercat să își continue discursul, dar a fost întrerupt de organizatori deoarece timpul avut la dispoziție, de cinci minute, a fost epuizat.
Guvernul a discutat, la sfârșitul lunii martie, proiectul ordonanței de urgență prin care este propusă introducerea taxei de poluare auto, care să înlocuiască taxa de primă înmatriculare aflată în vigoare. Taxa de poluare auto este calculată în funcție de datele tehnice ale fiecărei mașini în parte, pe baza emisiilor de dioxid de carbon și de noxe.
După noua grilă, aplicabilă de la 1 iulie, taxa crește pentru mașinile noi vândute în România, în timp ce valorile scad la jumătate pentru autovehiculele Euro 1 și Euro 2 cu motoare de până în 2.000 de centimentri cubi, taxa rămânând totuși mai mare pentru automobilele vechi de import.
Statul va restitui diferența de taxă auto rezultată din suma plătită potrivit reglementărilor din Codul Fiscal și noua taxă de poluare auto.
Proiectul este supus unei audieri publice înainte de a fi aprobat de Guvern sub forma unei ordonanțe de urgență., dezbatere în care fiecare cetățean interesat are posiblitatea să își exprime punctul de vedere.
Audierea este organizată de către organizația neguvernamentală Advocacy Academy, fiecare cetățean interesat având posibilitatea să își exprime opinia pe parcursul a trei minute.
Opiniile și concluziile rezultate din această dezbatere vor fi înainte Guvernului sub formă de recomandări.