Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, la întâlnirea cu CSM, că acești ani au fost marcați de dezechilibre între puterile statului și conflicte interinstituționale, iar președintele CSM Marius Tudose s-a plâns de problemele noului Cod penal și de raționalizarea instanțelor, informează Mediafax.”După cum știți, din păcate, ultimii ani au fost marcați de acțiuni aflate la limita Constituției, după o expresie deja consacrată, care mie îmi sună, de fapt, că limita Constituției era, în fond, depășită. Acești ani au fost marcați, de asemenea, de dezechilibre între puterile statului, de confruntări verbale contraproductive și de conflicte interinstituționale neavenite, care nu numai că au consumat timp și energie, dar au blocat de asemenea soluționarea unor probleme și au creat și altele noi. În opinia mea, a venit vremea să punem capăt acestor practici nocive și să le înlocuim cu dialogul constructiv și cu cooperarea directă și sinceră la nivel interinstituțional”, a spus Tăriceanu.