Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu spune că nu-și amintește ca Joaquin Almunia să-i fi scris lui Varujan Vosganian o scrisoare despre deficitul bugetar, menționând că CE nu a făcut asemenea estimări, ci în legătură cu efectul majorărilor salariale, contrazicându-l astfel pe președintele Băsescu. Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că Guvernul a fost avertizat, în luna august 2008, printr-o scrisoare semnată de comisarul european Joaquin Almunia, că modul cum gestionează bugetul este de natură să influențeze negativ deficitul bugetar. El a spus că dată fiind această avertizare, fostul Guvern nu are, în pofida „atitudinii fostului ministru de Finanțe și a fostului premier, care păreau că nu știu să gestioneze bugetul”, nicio scuză pentru faptul că România are probleme cu procedura CE legată de deficitul bugetar.
„CE nu a dat niciun fel de estimare legată de deficitul bugetar, pe 2009, care să depășească 2,9%. Au avertizat în schimb că, dacă majorările salariale decise de Parlament vor fi puse în aplicare, și aici e vorba de Legea privind creșterea salariilor profesorilor cu 50% promulgată de dom’ președinte cu propia lui mânuță, se va depăși, în 2009, deficitul de 3%”, a susținut Călin Popescu Tăriceanu.
Tăriceanu a adăugat că oficialii europeni au făcut referire la politicile de salarizare „care vor fi scăpate din mână”, dar nu într-o scrisoare, ci o declarație publică.
Liderul PNL a subliniat că nu își amintește de nicio scrisoare trimisă de comisarul european Joaquin Almunia ministrului liberal Varujan Vosganian, menționând că oficialul european nu discuta cu el, în perioada când a fost prim-ministru, ci cu Varujan Vosganian. El a spus că Almunia nu i-a trimis nicio scrisoare premierului legată de deficitul bugetar.
În ce privește problemele de procedură ale României cu CE, fostul premier a replicat că „România nu are niciun fel de problemă de procedură în legătură cu deficitul bugetar”.
El a menționat că toate țările europene vor avea deficite bugetare mai mari de 3% și nu vor mai lua în considerare prevederile Tratatului de la Maastricht, motivând că „toată lumea consideră că e nevoie de o injecție majoră pe investiții”.
Tăriceanu a explicat că în perioade de criză Guvernul face din bani publici de la bugetul de stat „investiții care să compenseze scăderea capacității investițiilor din mediul privat”.
El a explicat că situația României este mai complicată în această perioadă de criză pentru că țara noastră are de recuperat și trebuie să construiască autostrăzi, să dezvolte infrastructura și să ajute sectorul privat prin investiții.
În acest context, liderul PNL a reiterat că menținerea deficitului bugetar de 2% va duce România în recesiune.