Tăriceanu: E dreptul DNA să ceară avizul Senatului privind urmărirea penală împotriva lui Păcuraru



Primul ministru Călin Popescu Tăriceanu a declarat, vineri, că este dreptul DNA să solicite avizul Senatului privind începerea cercetării penale împotriva ministrului Muncii și Familiei, Paul Păcuraru, vizat într-un dosar de corupție, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Premierul Tăriceanu a precizat că Senatul este abilitat să analizeze cererea și să decidă dacă Paul Păcuraru va fi cercetat penal sau nu.
„DNA are dreptul să facă acest lucru și este de resortul Senatului acum să analizeze cererea și să decidă pe cale de consecință”, a spus Tăriceanu.
Primul ministru a efectuat, vineri, o vizită în municipul Focșani, unde a participat la inaugurarea unei expoziții de materiale de construcții și la o întâlnire cu viticultorii vrânceni. La ora transmiterii acestei știri, președintele PNL Călin Popescu Tăriceanu participa la lansarea oficială a candidaților PNL pentru Consiliul Județean, primării și consiliile locale.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a cerut, vineri, Senatului aviz pentru declanșarea urmăririi penale împotriva ministrului Municii, Paul Păcuraru, vizat într-un dosar de corupție.
„În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituția României și art. 12 și 19 din Legea 115/1999 privind răspunderea ministerială, republicată și având în vedere Decizia Curții Constituționale nr.270 din 10 martie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a sesizat Senatul pentru a cere urmărirea penală față de Nicolae Paul Anton Păcuraru, ministrul Muncii Familiei și Egalității de Șanse, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în dosarul nr.239/P/2007”, se arată într-un comunicat al DNA de vineri. În 10 martie, Curtea Constituțională (CC) a stabilit că Ministerul Public este obligat să ceară Parlamentului avizul pentru cercetarea miniștrilor sau foștilor miniștri, care au calitatea de parlamentar, atunci când demnitarii sunt vizați în cadrul unei anchete.
Astfel, Curtea Constituțională a constat existența unui conflict juridic între Ministerul Public – Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlament – Camera Deputaților și Senat, pe de altă parte, în legătură cu procedura de urmat în cazul cererilor referitoare la urmărirea penală a membrilor și foștilor membri ai Guvernului pentru faptele comise în exercițiul funcției lor și care, la data sesizării, au și calitatea de deputat sau de senator.
Potrivit Curții, în aplicarea dispozițiilor articolului 109 , alineatul 2, teza întâi, din Constituție, Ministerul Public va sesiza Camera Deputaților sau Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor și foștilor membri ai Guvernului, pentru faptele comise în timpul mandatelor lor și care la data sesizării, au și calitatea de deputat sau senator.
În aplicarea dispozițiilor articolului 109 din Constituție, Ministerul Public va sesiza președintele, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului care, la data sesizării, nu au și calitatea de parlamentar.
În 23 ianuarie, Senatul anunța că trebuie să se pronunțe asupra propunerii de începere a urmăririi penale a senatorilor Paul Păcuraru și Codruț Sereș, aceasta fiind concluzia unei scrisori de răspuns a președintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu, la solicitarea secretarului de stat în Ministerul Justiției, Gheorghe Mocuța, referitor la exprimarea unui punct de vedere al Senatului cu privire la procedura în vederea începerii urmăririi penale în cazul miniștrilor care sunt și senatori.
Președintele Traian Băsescu i-a cerut în ianuarie ministrului interimar al Justiției, Teodor Meleșcanu, declanșarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a lui Adrian Năstase, Miron Mitrea, Paul Păcuraru, Zsolt Nagy, Victor Babiuc, Codruț Șereș, Tudor Chiuariu și Traian Decebal Remeș – ultimii doi au fost miniștri, ei neavând și calitatea de parlamentari.
Acest demers al șefului statului a generat discuții pe tema necesității sau nu a avizului din partea Parlamentului pentru miniștrii care au și calitatea de parlamentar, în final ajungându-se la Curtea Constituțională, care a tranșat această chestiune.
Paul Păcuraru, ministrul Muncii, susținea că președintele PNL Gorj, Dan Ilie Morega, i-a cerut să numească „un anumit domn Romanescu” în funcția de șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, însă acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, postul fiind ocupat în urma unui concurs, de către o altă persoană.
Paul Păcuraru a făcut între timp o vizită la DNA.