Tăriceanu crede că unele salarii din justiție depășesc limita bunului simț



Premierul Tăriceanu și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. Foto: MEDIAFAX
Premierul Tăriceanu și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. Foto: MEDIAFAX

Unele salarii din sistemul de justiție au ajuns, ca urmare a unor decizii de legiferare luate în interes propriu de către judecători, la un nivel aberant și nejustificat, depășind orice limită a bunului simț, a afirmat, ieri, premierul Călin Popescu Tăriceanu.
„După părerea mea, în sistemul de justiție au apărut în momentul de față, prin această manieră de legiferare în interes propriu a judecătorilor, niște salarii care au ajuns la nivele pe care le consider absolut aberante și nejustificate, au depășit orice limită, inclusiv cea a bunului simț. Nu este posibil ca în România un domeniu, fie el și justiția, să-și legifereze în nume propriu și beneficiu propriu”, a spus Tăriceanu, prezent la conferința de presă susținută de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, pe tema agendei ministerului în perioada următoare și a evoluțiilor din primele două luni de mandat.
Premierul a arătat că salariile din justiție nu pot ieși dintr-un context general al sistemului de salarizare din România și a arătat că un nivel ridicat al remunerației comparativ cu alte sectoare bugetare, obținut prin diferite proceduri, este greu de acceptat într-o țară ale cărei reguli ar trebui respectate chiar de persoanele responsabile pentru aplicarea acestora, respectiv judecătorii.
El a cerut ministrului să prezinte public raportul pe care îl va elabora pe această problemă și a precizat că așteaptă propuneri pentru o politică unitară și coerentă în domeniu.