Tăriceanu cere să se renunțe la populism și comunism pentru salarizarea în companii de stat



Premierul Tăriceanu a cerut să se renunțe la „populism și comunism” în abordarea modului de salarizare a directorilor din societățile comerciale cu capital de stat, arătând că aceștia trebuie plătiți în funcție de performanțele obținute în activitate, conform sistemului aplicat în sectorul privat.
El a arătat că directorii companiilor de stat sunt remunerați din bugetele de venituri și cheltuieli.
„În România, dacă vorbim de economie de piață, atunci trebuie să lăsăm populismul și comunismul deoparte. Nu putem avea societăți cu capital de stat unde salariile celor care conduc să fie într-o diferență uriașă față de sectorul privat, pentru că atunci nu ne putem aștepta decât la o performanță execrabilă, iar toți oamenii de valoare vor pleca în sectorul privat”, a spus Tăriceanu.
Premierul a precizat că principiul de salarizare a directorilor companiilor de stat este diferit de cel aplicat în cazul conducerii agențiilor subordonate Guvernului.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a cerut, sâmbătă, șefului Cancelariei, Dorin Marian, să îi prezinte, în următoarea ședință de guvern, o analiză privind salariile, sporurile și primele încasate în agențiile aflate în subordinea Executivului.
Guvernul a anunțat, în luna iunie, printr-un comunicat, adoptarea unei ordonanțe de urgență care prevede că directorii generali/directorii vor asigura conducerea operatorilor economici în baza unui contract de mandat reprezentând acordul de voință încheiat între operatorul economic, reprezentat de Consiliul de Administrație, și director, contract care are ca obiect îndeplinirea unor obiective și criterii de performanță aprobate de acționari.
„În proiectul propus s-a renunțat la limita maximă a remunerației conducătorilor operatorilor economici la nivelul indemnizației lunare pentru funcția de secretar de stat plus o sumă egală cu cel mult 50% din aceasta, sub formă de sporuri, adaosuri, premii și alte drepturi de natură salarială. Aceasta în condițiile în care s-au constatat cazuri când au fost acordate sume în limita maximă admisă de ordonanță fără a fi luată în considerare importanța activității operatorilor economici în cauză. În condițiile noii reglementări și ale prevederilor Legii 31/1990, la nivelul operatorilor economici se instituie prevederea ca remunerația sa fie stabilită în contractul de mandat, prin negociere între părțile contractuale”, se arată în actul normativ aprobat de Guvern în ședința din 18 iunie și publicat în Monitorul Oficial la 23 iunie.
La nivelul operatorului economic, în contractul de mandat, alături de criteriile de performanță specifice, se prevăd în mod obligatoriu obiective cuantificate privind reducerea creanțelor și plăților restante, a pierderilor, a cheltuielii la 1.000 lei venituri, precum și creșterea productivității muncii.
Criteriile și obiectivele înscrise în contractul de mandat se actualizează în fiecare an, în termen de 30 de zile de la data aprobării bugetului de venituri și cheltuieli.
Potrivit unei alte prevederi a ordonanței de urgență, remunerația conducătorilor se va acorda în funcție de îndeplinirea obiectivelor și criteriilor de performanță cuprinse în contractele de mandat și aprobate prin bugetele de venituri și cheltuieli. Astfel, remunerația lunară a directorului general/directorului se diminuează proporțional cu gradul global de neîndeplinire al obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite prin contractul de mandat, dar nu mai mult de 30% din nivelul acesteia, se arăta în comunicat.
După aprobarea situațiilor financiare anuale, conducătorului operatorului economic i se poate acorda un premiu anual de cel mult 12 remunerații brute lunare, proporțional cu gradul global de depășire al obiectivelor și criteriilor de performanță stabilite prin contractul de mandat.
Contractele de performanță și de mandat încheiate până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe încetează sau se modifică, după caz.