Mariana Câmpeanu, președinte al Casei Naționale de Pensii și alte Asigurări Sociale, a fost nominalizată de premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru portofoliul Muncii, în locul lui Paul Păcuraru, printr-o scrisoare transmisă, joi, Președinției, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
Informația a fost confirmată ulterior de Guvern printr-un comunicat în care se arată că premierul Călin Popescu Tăriceanu a transmis, joi, președintelui Traian Băsescu propunerea privind numirea Marianei Câmpeanu în funcția de ministru al Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a avut, joi, în jurul orei 14.00, o discuție, la Palatul Victoria, cu directoarea Casei de Pensii, Mariana Câmpeanu, căreia i-a propus să preia portofoliul Ministerului Muncii, au declarat anterior pentru MEDIAFAX surse guvenamentale.
Președinția a anunțat, marți dimineață, că șeful statului, Traian Băsescu, a semnat, cu o zi în urmă, decretul privind suspendarea din funcția de ministru al Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a lui Paul Păcuraru, având în vedere că DNA a început urmărirea penală față de acesta.
Decretul privind suspendarea din funcția de ministru al Muncii a liberalului Paul Păcuraru a fost publicat, marți după-amiază, în Monitorul Oficial.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, marți, după ședința conducerii liberale, că ministrul Muncii Paul Păcuraru a demisionat din funcție și că i-a acceptat demisia. Tăriceanu a spus că, în perioada următoare, va face o altă nominalizare pentru portofoliul Muncii. Șeful Executivului nu a făcut nicio precizare privind interimatul la conducerea ministerului.
Vicepreședintele PNL Norica Nicolai a declarat, marți, că nu s-a luat nicio decizie în BPC cu privire la persoana care va asigura interimatul la Ministerul Muncii în urma demisiei lui Paul Păcuraru, menționând că nominalizarea este atribuția premierului Tăriceanu, care va soluționa urgent situația.
Președintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de eliberare din funcția de ministru al Muncii, Familiei și Egalității de Șanse a lui Paul Păcuraru, urmare a demisiei acestuia.