Președintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a condamnat, joi, la Bistrița, „practicile” din județul Suceava, unde candidatul PDL la funcția de președinte al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, „mituiește electoratul”, și a spus că speră ca cetățenii să-l sancționeze.
Tăriceanu a fost întrebat ce impresie i-a făcut campania electorală pentru alegerile locale care se apropie de sfârșit, înainte de turul întâi, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Sunt neplăcut surprins de ceea ce văd la nivel național că se întâmplă în campania electorală, practici de tipul celor din județul Suceava, unde domnul Flutur mituiește electoratul. Cred că acest lucru este inacceptabil și mă aștept ca electoratul să sancționeze asemenea practici. Alături de violențele fizice la care iarăși am asistat după mulți ani de campanii normale, nu pot să spun că sunt mulțumit de modul în care se derulează campania electorală din acest punct de vedere”, a declarat Tăriceanu.
Premierul a apreciat însă modalitatea în care s-a făcut campanie în Bistrița-Năsăud și în alte județe, unde „sunt oameni cu experiența politică necesară să înțeleagă că electoratului trebuie să i te adresezi cu proiecte, cu soluții serioase pentru problemele cu care se confruntă, nu neapărat probleme cronice, ci legate de dezvoltarea impetuoasă a unor zone”.
„Acesta cred că este lucrul pe care oamenii trebuie să și-l dorească și să-l aștepte cel mai mult de la candidați”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.
El a făcut, joi, o vizită de două ore în Bistrița-Năsăud, unde a vizitat o fabrică de PVC și s-a întâlnit apoi, în Parcul Municipal din Bistrița, cu membri și simpatizanți PNL. Tăriceanu s-a plimbat câteva minute prin parc, însoțit de candidatul PNL la Primăria Bistrița, Ioan Turc, și de cel la șefia CJ, Valer Bindea, apoi a susținut o declarație de presă la statuia lui George Coșbuc.
Membrii BEC și-au declinat, joi, competența în ceea ce privește soluționarea unei sesizări făcute de Organizația Județeană PSD Suceava prin care candidatul PDL la funcția de președinte a Consiliului Județean Suceava, Gherghe Flutur, era acuzat că ar fi dat mită electorală.
Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț, a precizat, pentru Agenția MEDIAFAX, că sesizarea în care este invocată o „acțiune de oferire de bani în campania electorală” este de competența Poliției, fiind vorba despre o infracțiune.
El a afirmat că, potrivit sesizării, Gavril Mârza, președintele Organizației Județene PSD Suceava, a depus, anterior, o plângere similară la Parchetul Suceava.
Muhuleț a declarat că, potrivit Legii 67/2004 privind alegerea autorităților administrației publice locale, promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum și în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat pentru funcția de primar, consilier sau de președinte al consiliului județean, precum și primirea acestora de către alegători constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Șeful campaniei electorale PSD, Miron Mitrea, a declarat, marți, că Gheorghe Flutur, împreună cu un alt coleg din partid, dădea bani oamenilor, iar PSD Suceava a pus la dispoziția presei un material filmat.
„Banii sunt mită electorală și pe înregistrare Flutur chiar spune «dă și lui ăsta bani»”, a spus Miron Mitrea.
Gheorghe Flutur a negat că ar fi oferit mită electorală și susține că a fost doar o donație simbolică pentru ctitori de biserici.
„La Suceava, penibilul a atins cote maxime. S-a ajuns până acolo încât la sfințirea unei biserici, când un membru PDL, la ieșirea din biserică a făcut o donație simbolică, pentru ctitori de biserici, să fie filmat și să spună PSD că PDL dă mită electorală”, a declarat Gheorghe Flutur.