Târgul meșterilor populari, la Muzeul Satului Bucovinean

Cea de-a XIX-a ediție a Târgului meșterilor populari

Sfârșitul de săptămână a adunat la Muzeul Satului Bucovinean de pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei peste 80 de artizani și meșteșugari din mai multe zone etnografice ale țării, care, împreună cu interpreții și formațiile de muzică populară ce au susținut spectacole, au însuflețit, timp de trei zile, muzeul sucevean în aer liber. Cea de-a XIX-a ediție a Târgului meșterilor populari a fost un succes, prin numărul mare de participanți, dar și de vizitatori, din țară și străinătate, care au dorit să descopere tradițiile și creațiile autentice ale românilor. Sâmbătă după-amiază, oficialitățile județene, prefectul Florin Sinescu, președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, însoțiți de directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, și șefa serviciului Etnografie din cadrul Muzeului Bucovinei, Violeta Enea, au făcut un tur al Târgului meșterilor populari, oprindu-se la standurile acestora și vorbind cu meșterii. Dacă vineri, în prima zi din august, pe scena amenajată în Muzeul Satului Bucovinean au urcat Fanfara din Stamate și interpreții Diana Alexa, Ionuț Motrici, Mariana Maximiuc, Denisa Solcan, Laura Lungu și Cătălin Robciuc, sâmbătă, publicul iubitor de folclor s-a întâlnit cu grupul de dansuri „Stejarii din Sf. Ilie”, cu interpreții Sorina Petrician, Doina și Ciprian Iulian Petroaie, Florin Costan, Ionel Dorel și Dănuț Onoiu, pentru ca, la finalul zilei, Fanfara „Zece Prăjini” să susțină un mini concert. Membrii fanfarei, după ce au interpretat piese cunoscute, în stilul lor unic, au coborât de pe scenă și au încheiat concertul printre spectatori, în aplauze îndelungi.

Recomandări

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Toader Hrib, creatorul muzeului sătesc din Arbore, cronicar al satului, omagiat prin reabilitarea mormântului său

A început Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”

Rădăuțiul se pregătește de sărbătoare. Zilele Municipiului și Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul” aduc o săptămână de tradiții, spectacole și invitați din nouă țări