„Târgul de vară al meșterilor populari”, de azi, în Parcul Central

Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene, în colaborare cu Primăria Suceava, organizează, până pe 13 iulie a.c., „Târgul de vară al meșterilor populari”, care se va desfășura începând de astăzi în Parcul Central al municipiului Suceava.
Târgul, care urmărește să promoveze arta și tradiția populară din Bucovina și din alte zone ale țării, vine cu produsele sale în întâmpinarea cererii populației municipiului, dar și a turiștilor care vizitează Suceava în această perioadă a anului.
La eveniment și-au anunțat participarea circa 30 de meșteri populari, meșteșugari și artizani din județul Suceava și din alte județe ale țării, care vor expune ceramică, arta lemnului, țesături, costume populare, artă decorativă, broderie, marochinărie, sticlărie, icoane etc.

Recomandări

Frumusețea portului popular din România, Portugalia, Serbia, Turcia, Grecia, Ucraina, Moldova și Polonia a strălucit la Rădăuți, în deschiderea Festivalului „Arcanul”

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Vatra Dornei printr-un eveniment dedicat tradiției și portului popular

A început Târgul de Sânziene, eveniment organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”

În vara campionatului mondial de fotbal, Târgul de Bere din Auchan reunește peste 300 de sortimente din 25 de țări. O ediție aniversară #20AniAuchan